Evolutia familiei in ultimele decenii a urmat un traseu pe directia patriarhat- parteneriat, in zilele noastre, femeia asumandu-si mai multe roluri, carora trebuie sa le faca fata si datorita carora, relatia de familie si de cuplu, poate fi afectata.
Prin urmare, in functie de perspectiva din care privim, relatia dintre parteneri si relatiile in cadrul familiei, pot fi simplificate sau complicate.
De multe ori parintii se simt depasiti, uneori intra nepregatiti in rolul de parinte si de partener de cuplu/ de viata, iar ritmul accelerat in care curge viata noastra si cerintele societatii isi pun amprenta asupra evolutiei familei, influentand rata divorturilor, numarul casatoriilor, momentul aparitiei copiilor etc .
In ultimul timp, totul este analizat si planificat pentru ca sa fie perfect: ne facem planuri in functie de conditiile/ constrangerile ” impuse” de societate, prioritare devin cariera, stabilitatea financiara, situatia materiala etc. Viata noastra a ajuns sa fie controlata de valorile/ nonvalorile promovate de societate si in special de media ( tv, presa scrisa, publicitate etc).
Copiii ajung sa creasca singuri, sau se afla in grija bunicilor, pentru ca parintii, acoperiti de datorii si dorind sa asigure copiilor lor un trai decent, pleaca la munca in strainatate.
In ultimii ani, se simte tot mai des si mai puternic, absenta parintilor in educatia copiilor. Statisticile arata ingrijorator si sunt inregistrate tot mai multe cazuri de depresie in randul copiilor.
La cabinet vin tot mai multi copii cu tulburari de adaptare, tulburari de comportament, cu stima de sine scazuta, o imagine de sine fragmentata, cu simptome borderline etc.
Lipsa fizica si emotionala a parintilor si implicarea acestora in viata copiilor, a lasat urme adanci in personalitatea acestora.
Ne pierdem de noi si in felul acesta si de ceilalti, devenim niste dezradacinati, solidaritatea dispare in neant, iar noi suntem lipsiti de puncte de reper, lipsiti de valori si de modele.
Vedem privelisti aberante: in unele situatii, rolurile se inverseaza, parinti devin niste neadaptati, ” crescuti” de catre copiii maturizati prea devreme, vedem copii fragili care-si ” duc” parintii in spate.
Pana la urma, decizia de a alege ceea ce vrem sa fim si cum vrem sa fim, apartine fiecaruia dintre noi si este o optiune personala, pe care e important sa ne-o asumam…
Barbatii sunt vulnerabili. Atunci cand vin la terapie sunt inarmati cu scutul si spada, fiindca asa au fost invatati ( de catre mama, de cele mai multe ori, fiindca mama/ femeia este cea care face educatie).
Au fost invatati sa adopte rolul luptatorului, sa fie barbati, sa nu cedeze, fiindca barbatii nu plang niciodata… Un barbat e puternic, nu are frica, poate sa le rezolve pe toate…
De fapt, dupa un timp, cei mai curajosi si increzatori in fortele lor, leapada armura pe care au lipit-o strans de ei, chiar daca desprinderea acesteia e dureroasa si presupune responsabilizare si asumarea propriului Sine si acceptarea a ceea ce sunt ei in esenta, a ceea ce nu poate fi acceptat si integrat.
Treptat, ei dezvaluie un Eu incredibil de vulnerabil, dramatic si plin de tensiuni, hranit de ambivalente…
Barbatul care provine dintr-o familie in care mama a fost distanta afectiv ( fara sa ofere iubire, mangaiere, continere, vorbe frumoase si intelegere empatica) si in care acest comportament a fost dublat de o atitudine dominanta ( de control), in prezenta unui tata pasiv/ absent emotional ( fara implicare afectiva fata de copil ) are toate sansele sa dezvolte o atitudine ambivalenta fata de femei.
Acest barbat iubeste si uraste femeia.
El ajunge sa se manifeste plin de iubire, tandru intr-un anumit moment, ca dupa aceea sa ajunga in cealalta extrema: sa critice, sa jigneasca, sa devina agresiv ( verbal sau fizic).
Si toate astea pentru a ascunde sentimentele de vulnerabilitate pe care le traieste intens si carora ii e greu sa le faca fata, deoarece, acestea nu au fost acceptate si continute de catre mama .
De multe ori, acest barbat adopta comportamentul ” macho”, incercand sa diminueze rolul femeii, s-o minimalizeze in relatia cu el, tratand-o cu superioritate. Uneori, reuseste chiar sa-i induca acesteia, un sentiment de culpabilizare ( o va invinovati pentru toate nereusitele lui).
Astfel, apare santajul emotional. Si pentru santaj, e nevoie de doi…
The Hand That Rocks The Cradle Is The Hand That Rules The World
( Mana care impinge leaganul, conduce lumea)
William Ross Wallace (1819 – 1881)
.
În data de 28 noiembrie 2013 am avut ocazia să particip la Conferinţa Internaţională “Woman’s Health – Sănătatea femeii, Provocări ale trecutului & oportunităţi pentru viitor”, o iniţiativă deosebită şi un prilej de a aduce împreună, într-un cadru profesional de înaltă ţinută, specialişti şi persoane care activează în domeniul sănătăţii.
Ca specialist, psiholog-psihoterapeut, consider că nu putem vorbi despre sănătate fără să vorbim şi despre sănătate psihică. Aşa cum arată numeroase studii, sănătatea fizică interrelaţionează cu sănătatea psihică şi depind una de cealaltă.
” Pentru ca Lumea să fie fericită, avem nevoie ca popoarele să fie fericite. Pentru ca popoarele să fie fericite, avem nevoie ca familiile să fie fericite. Pentru ca familiile să fie fericite, avem nevoie ca femeile să fie fericite, alături de bărbaţii lor.”( Laura -Simona Ciocoiu)
În ţările cu tradiţie în domeniul psihologiei, a merge la psihoterapeut / psiholog, atunci când simţi că problemele te depăşesc, este ceva absolut firesc, ţine de normalitate (aşa cum mergi la medic, atunci când ai o problemă fizică sau aşa cum soliciţi ajutorul unui avocat, când ai o problemă de natură juridică).
Dacă psihic (emoţional) persoana se află într-o stare accentuată de dezechilibru, aceasta se va resimţi şi la nivel fizic, aşa cum se poate întâmpla şi invers: o afecţiune fizică poate produce tulburări de natură emoţională. Omul funcţionează ca un tot unitar, aşadar sănătatea fizică şi cea psihică (emoţională) sunt interconectate. Putem vorbi aici despre afecţiunile psihosomatice, dar despre acest subiect ne vom referi într-un articol viitor.
Sănătatea depinde de adaptarea somatică (fizică) şi psihică la mediu. Această adaptare înseamnă menţinerea echilibrului homeostazic la nivelul organismului şi, în acelaşi timp, adaptarea la agenţii stresori externi.
Bărbatul şi femeia au un fond psihic comun, iar diferenţele sunt determinate de substratul endocrin, dar şi de o serie de factori social-economici.
Otto Weininger afirma că afectivitatea şi gândirea nu sunt separate la femeie, pe când, la bărbaţi, acestea sunt distincte, femeia trăieşte emoţional, iar bărbatul, cu preponderenţă, cognitiv, intelectual. Prin urmare, putem spune că viaţa feminină este preponderent afectivă, pe când cea masculină este marcată de dominaţia intelectului asupra afectivului.
Viaţa femeii este mult mai complexă şi mai bogată decât înainte, deoarece ea se implică tot mai mult şi este tot mai activă la nivel social, cultural, educaţional etc.
Tocmai de aceea, consider că o atenţie deosebită trebuie acordată abordării multidisciplinare a tulburărilor de alimentaţie – anorexia, bulimia şi aş include aici şi obezitatea.
De ce dietele se adresează îndeosebi femeilor? Şi de ce 95% dintre clienţii cu tulburări alimentare sunt femei? Femeilor
li se cere să “corespundă“ unei imagini ”ideale”, agresiv promovată de media, în special de cea vizuală. Trăim într-o lume în care domină dictatura vizualului. Aş putea spune că, într-o oarecare măsură, femeile sunt supuse unei presiuni psihologice exterioare, care, treptat, ajunge să fie introiectată şi ajunge să controleze din interior.
Modelele de frumuseţe feminină, susţinute, promovate şi valorizate excesiv de către mass-media, setează mental copiii, şi în special tinerele, pe o singură direcţie: succesul şi reuşita în viaţă din punct de vedere personal, profesional şi material sunt condiţionate de încadrarea în aceste standarde de frumuseţe. Presiunea socială îşi spune cuvântul, iar ”factorii de progres” reprezintă o sursă a psihopatologiei, deoarece ”obligă” indivizii la o hiperadaptare – extrem de rapidă.
În acest fel, imaginea corporală este distorsionată, relaţiile interumane afectate, echilibrul psihic destructurat.
Femeia “trebuie” să fie slabă, pentru a fi considerată “frumoasă”, trebuie să arate într-un anumit fel – aşa cum ni se induce prin mass-media. De fapt, promovarea excesivă a acestui ”ideal” de frumuseţe generează apariţia unor probleme serioase de natură fizică şi psihologică, acestea avându-şi originea în problemele de natură emoţională pe care persoana le trăieşte şi pe care le evită.
Modelele de frumuseţe feminină, susţinute, promovate şi valorizate excesiv de către mass-media, setează mental copiii, şi în special tinerele, pe o singură direcţie: succesul şi reuşita în viaţă din punct de vedere personal, profesional şi material sunt condiţionate de încadrarea în aceste standarde de frumuseţe.
Femeia care trece prin experienţa maternităţii are nevoie de susţinere şi de suport emoţional, deoarece naşterea aduce cu sine o serie de schimbări şi transformări în plan fizic şi emoţional, iar sănătatea mamei, în special cea psihică, este vitală pentru dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a copilului. Mama se ocupă, în special, de educaţia copilului, iar de felul în care se desfăşoară această educaţie va depinde viitorul unei ţări.
Stările de anxietate şi depresie sunt însoţite de cele mai multe ori de afecţiuni somatice, de sindroame organice ce reprezintă “somatizări” ale tulburărilor psihice. În orice boală somatică există o participare psihică, şi invers, astfel încât femeia trebuie privită integral, unitar, din perspectiva corelării aspectelor somatice cu cele psihice .
Stările de anxietate şi depresie sunt însoţite de cele mai multe ori de afecţiuni somatice, de sindroame organice ce reprezintă “somatizări” ale tulburărilor psihice.
Consider că este absolut necesar şi obligatoriu ca din echipa terapeutică (în clinici, în spitale etc ) să facă parte şi un psihoterapeut sau măcar un psiholog, deoarece aspectele emoţionale, care ţin de trăirile şi sentimentele legate de percepţia unei afecţiuni, pe care femeia o are, intră în sfera de activitate a psihoterapeutului. Este adevărat că medicii intră în contact, în facultate, cu noţiuni legate de psihologia medicală, psihopatologie, psihiatrie, dar ei se specializează într-o anumită ramură a medicinei şi nu au pregătirea necesară unui psihoterapeut, specializat într-o anumită formă de psihoterapie. Acesta poate utiliza o serie de tehnici şi metode pentru a ajuta pacientul să acceseze conţinuturile emoţionale ce însoţesc diferite afecţiuni şi lucrează, împreună cu acesta, cu teama, cu frica de boală şi de moarte, cu conflictele interioare, cu trăirile cele mai ascunse, cu traumele, cu bogăţia de sentimente ce se află în sufletul unui om.
Consider că este esenţial, pentru noi, ca femei, să avem grijă de sănătatea noastră psihică şi fizică, pentru a putea fi alături de ceilalţi!