Conform studiilor de specialitate cauzele infertilitatii sunt:
– 30 % cauze de natura masculina
– 30 % cauze de natura feminina
– 10 % combinate – 25 % inexplicabile ( psihologice/ emotionale)
– 5 % alte cauze
Putem vorbi de o infertilitate de natura psihologica, atunci cand nu sunt identificate cauze anatomice sau fiziologice in urma efectuarii analizelor de specialitate.
Cand ai de-a face cu acest diagnostic, e important sa cauti si sa lucrezi in psihoterapie cu aceste cauze inexplicabile.
Dorinta de a avea copii apare in copilaria mica si este foarte complexa. Pentru barbat este o dorinta de perpetuare, de a lasa ceva in urma. Pentru femeie exista nevoia de instinct, de reproducere, nevoia de a avea grija si este o etapa in implinirea feminitatii etc.
Deasemenea, inseminarea este insotita de stres si teama, mai ales daca experientele anterioare au fost soldate cu esec.
Atunci cand nu exista cauze organce ale infertilitatii,
putem vorbi de cauze ” inexplicabile”, psihologice care stau la baza acesteia
– sterilitate de ordin psihologic.
Vorbim de o sterilitate inexplicabila ( 25 %) care, la prima vedere, nu este luata in considerare.
Exista o serie de aspecte ce pot influenta fertilitatea si dorinta de a avea copii si uneori se pot combina mai multi factori:
cand persoana s-a nascut intr-o familie numeroasa
cand familia de origine a fost abuziva ( parentalitatea este asociata cu traumele din copilarie)
cand intre mezinul familiei si cel mai mare copil exista o diferenta mare de ani ( 15- 20 ani)
cand mediul de origine este sarac material, intelectual ( saracia psihoculturala)
cand exista unui sentiment de insecuritate care isi are originile in perioada copilariei
cand parintii s-au casatorit fiindca au fost nevoiti/ obligati de aparitia unui copil
cand persoana considera ca ea este cauza despartirii sau a divortului parintilor
in cazul unei conceptii a copilului care a pus probleme in trecut ( ex. Cand mama casatorita concepe un copil cu un alt barbat)
cand exista frica de a avea un copil cu probleme fizice/ psihice
cand femeia nu isi accepta feminitatea si nu se identifica cu mama sa
cand exista un doliu care nu s-a incheiat
cand parintii proprii au conceput copilul tarziu ( o imagine hibrida intre parinti si bunici)
cand persoana e indragostita in secret de o ruda ( frate/ sora, var etc)
cand exista un secret care priveste familia de origine ( sterilitate de ordin psihologic)
cand unul dintre parinti este indepartat de viata de familie
cand unul dintre parteneri joaca rolul copilului si este mentinut in acest rol, de catre celalalt partener ( locul copilului este ocupat deja), iar venirea pe lume a unui copil poate pune in pericol aceasta relatie
cand exista o situatie incestuoasa ascunsa ( incest secundar- acesta poate sa sterilizeze diferite aspecte ale existentei, astfel incat capacitatea creatoare poate sa dispara )
De cele mai multe ori, conflictul care sta la baza infertilitatii este ignorat,
iar identificarea si formularea acestuia in psihoterapie
ajuta la anularea simptomului.
Prin urmare, existenta acestor cauze legate de tot ceea ce tine de conceptie si maternitate, subliniaza necesitatea colaborarii dintre medic si psihoterapeut.
Daca treci printr-o astfel de experienta si simti ca vrei sa rezolvi blocajele emotionale care se ascund in spatele infertilitatii de natura psihologica, suna-ma acum si fa o programare!
Mi-am pierdut copilul astazi
Oamenii au venit sa lacrimeze si sa planga
Cand eu tocmai ma asezasem
si ma uitam cu ochii in gol si ochi uscati.
S-au straduit sa gaseasca cuvintele potrivite,
Incercand sa faca durerea sa dispara.
Am plecat fara sa-i cred.
Mi-am pierdut copilul astazi.
Mi-am pierdut copilul luna trecuta.
Majoritatea oamenilor au plecat
Unii inca ma mai suna si cativa sunt langa mine.
Astept sa ma trezesc din acest vis
Nu poate fi adevarat, vreau sa tip.
Cu toate astea, totul este
blocat in interiorul meu.
Doamne, ajuta-ma, vreau sa mor.
Mi-am pierdut copilul luna trecuta.
Mi-am pierdut copilul anul trecut.
Acum, oamenii care au venit, au plecat
Eu stau si ma lupt pe tot parcursul zilei
Sa suport durerea prezenta atat de adanc in mine.
Si acum prietenii mei intreaba doar : “ De ce ? “
De ce nu merge mai departe aceasta mama?
Doar sta si canta acelasi cantec vechi
Dumnezeule, a trecut atat de mult timp…
Mi-am pierdut copilul anul trecut.
Timpul nu a trecut pentru mine
Amorteala a disparut
Ochii mei au plans pana acum, multe lacrimi
Vad privirea pe fata ta, care spune :
“ Ea trebuie sa depaseasca momentul
si sa mearga mai departe”
Cu toate acestea, am ramas blocata in timp
Melodia este aceeasi, asa cum este rima.
Mi-am pierdut copilul … astazi
Experienta mortii si a pierderii sunt experiente umane fundamentale. Felul in care facem fata acestora ne arata aspecte personale despre noi.
Toata lumea ne invata cum sa castigam, cum sa avem success, cum sa fim cei mai buni. Nimeni nu ne invata, insa, cum sa pierdem.
“ Atunci cand a murit copilul meu, multa lume gandea ca nu trebuia sa fiu in doliu asa cum am facut-o… “ .
Experienta mortii unui copil este total diferita de cea a pierderii unui adult. Felul in care o mama isi traieste doliul si isi plange copilul este foarte personal si atat de intim, incat nimeni nu are dreptul sa ii spuna acesteia cum este mai bine.
Indiferent ca e vorba de experienta traita personal sau de experienta psihoterapeutului care lucreaza cu trauma, pierderea unui copil este considerata, cea mai dureroasa pierdere si nimeni n-ar trebui sa treaca prin asta.
Din pacate, multi parinti au trecut prin aceasta experienta si nu au beneficiat de suport psihologic, iar in unele cazuri, nici macar cei apropiati nu i-au inteles si nu au stiut cum sa le ofere sprijinul de care aveau nevoie.
De cele mai multe ori, aceasta pierdere nu este integrata. Modul in care aceasta trauma este stocata difera de modalitatea in care sunt intiparite experientele normale. Mintea si corpul nostru au nevoie de ajutor pentru a procesa aceste experiente traumatice, astfel incat procesul de vindecare sa poata incepe.
Aceasta experienta traumatica- pierederea unui copil- are nevoie de plangere si vindecare.
Cercetări recente în sfera traumei scot în evidenţă faptul că trauma, amintirile traumatice sunt encodate la nivelul creierului sub formă de imagini, în emisfera dreaptă ( ED ) dar mai ales la nivel corporal, senzorial.Corpul preia amintirile traumatice sub forma de imagini, mai mult decat sub forma cuvintelor, ceea ce susţine ideea ca abordarea terapeutica în cazul traumei să fie una fundamentată senzorial.
Atunci când sentimentelor li se oferă o voce, o imagine, sunet, dans, sau rol ele devin forţe pentru schimbare. Atunci când ele sunt acceptate in forma in care exista, faciliteaza drumul către acceptare si integrare.
Terapia prin artă, dramaterapia, terapia prin joc, terapia prin jocul cu nisip oferă această posibilitate şi facilitează vindecarea rănilor.
Toate metodele creative pun accentul pe resursele clientului şi încurajează persoana pentru a se implica în propriul proces de dezvoltare şi vindecare. Intervenţiile creative – desenul, pictura, colajul, modelajul, terapia prin muzică, prin dans, mişcare si teatru (dramaterapia), terapia prin joc ( incluzând şi terapia prin jocul cu nisip –“ sandplay therapy” ) sunt utilizate in terapia perderii si doliului, ca vehicule pentru transformarea prin intermediul expresiei artistice, a celor mai profunde mistere ale vietii si ale mortii.
Moartea face parte din viata si pentru a ne trai viata e important sa putem accepta asta.
Prin urmare, modalitatea noastra de lucru, este una creativa, pentru transformarea traumei, pentru intelegerea si integrarea ei in viata si devenirea noastra.
