Psihoterapie pentru tulburarile de alimentatie (anorexie, bulimie, obezitate)

Psihoterapie pentru tulburarile de alimentatie (anorexie, bulimie, obezitate)

In spatele tulburarilor de alimentatie, se afla probleme emotionale, tulburari ale imaginii de sine, stima de sine scazuta, teama de esec, nevoia de control, dorinta de a fi perfecta/ perfect ( tulburarile de alimentatie apar si in randul barbatilor ! ). Starile depresive sunt frecvente.

In literatura de specialitate se considera ca tulburarile de alimentatie pot avea la baza trauma ( in unele cazuri abuz sexual), rusinea, stigmatizarea sociala si imaginea corporala promovata de media ( femeile foarte slabe), dietele repetate si fenomenul yo-yo, starile de tensiune si conflictele din cadrul familiei ( dinamica familiei). Tocmai de aceea este importanta identificarea acestor disfunctionalitati din cadrul mediului familial, iar suportul afectiv oferit de membrii familiei, de-a lungul terapiei, este esential.

Am I still a woman anorexia Rachel Lewis
Foto Copyright@ Rachel Lewis

Multe dintre persoanele cu tulburari de alimentatie nu constientizeaza asta ca fiind o problema si uneori, aceasta este dificil de diagnosticat, mai ales in cazul persoanelor cu bulimie, care tin totul ascuns.

Tulburarea de alimentatie este o incercare inconstienta de a face fata unor trairi, sentimente mult prea puternice ( in mod special sentimentul de rusine).

Principala problemă a persoanelor cu tulburari de alimentatie este cauza pentru care ele îşi refuză viaţa, cauza pentru care nu mai au încredere în propria familie şi se simt constrânse să-şi controleze alimentaţia. Foarte rar persoana anorexică/ bulimica/ obeza e întrebata: cum de s-a ajuns aici? Ce cauză a stat la baza îmbolnăvirii sale? Ce simte? Ce doreste să evite? Aceste întrebări nu i se pun aproape deloc. In majoritatea cazurilor se poate constata o deficienta de comunicare, o dramă profundă care adeseori îşi are originile în frageda copilărie.

Exista o serie de roluri si arhetipuri care pot favoriza intelegerea procesului real al adictiei si in mod special legatura cu corpul si cu tulburarile de alimentatie.

psihoterapie-pentru-tulburari-de-alimentatie-1

Scopul psihoterapiei este acela de reglare emotionala si eficienta interpersonala, in acest fel persoana fiind ajutata sa faca fata sentimentelor care se afla in spatele tulburarii de alimentatie sau adictiei sa isi gestioneze sentimentele coplesitoare prin tehnici imaginative, active, expresive – art terapie, dramaterapie, joc de rol etc.

O tulburare de alimentatie este o abilitate de adaptare, o incercare disperata de a rezolva o situatie interna sau externa care este greu de suportat.

In cadrul psihoterapiei se lucreaza pe dezvoltarea unei constientizari a senzatiilor corporale, sentimentelor si intuitiei. Persoanele cu tulburari de alimentatie sunt prinse intre frica lor de a fi si dorinta lor de a deveni. In cazul anorexiei, acest lucru este concretizat corporal prin obsesia de a cantari ceea ce manca si de obsesia coexistenta de a isi simti oasele.

colaj tulburari de alimentatie
Vreau sa fiu perfecta! ( colaj)
Copyright@ Laura- Simona Ciocoiu

Prin arta, dramaterapie si joc , li se permite persoanelor cu tulburari de alimentatie sa isi redescopere amintirile pierdute, ascunse corporal si simbolic in mintile lor, si sa dea nastere proriului Sine.

A lucra cu arta poate fi un proces eliberator care ne ajuta sa intram in contact cu valorile reale din viata noastra si cu bogatia galeriei de picturi din propriul nostru suflet.

Detalii organizatorice:
Sedintele se desfasoara cu frecventa saptamanala, individual sau in grup.
Materialele pentru art terapie sunt puse la dispozitie de catre psihoterapeut.

Pentru stabilirea programarilor si informatii suplimentare:

Laura- Simona Ciocoiu,
psiholog- psihoterapeut
Tel 0723 366 515
laura@consiliere-psihoterapie.ro

Copyright@ Laura – Simona Ciocoiu

 

Fricile copiilor si cum pot fi ele inlaturate

Fricile copiilor si cum pot fi ele inlaturate

Frica de monstri, de intuneric, vampiri, animale, insecte, frica de separare ( de abandon ) sunt frici pe care copiii le experimenteaza si pe care e important sa le luam in serios, cu o atitudine de respect fata de copil si de intelegere.

Copiii au frici care, pentru noi, adultii, pot sa para nesemnificative si lipsite de sens. Dar asa le percepem noi, iar pentru copilul nostru frica este reala. Chiar daca ” monstrii” nu exista in realitate ( pentru noi ), pentru copil, in realitatea lui, acestia chiar exista.

Unii copiii vorbesc deschis despre aceste frici, altii, le tin in ei, pana cand intr-un fel sau altul, ele ies la suprafata. Pentru ca un copil sa poata vorbi despre fricile sale, care sunt atat de personale si intime, e foarte important ca relatia sa cu parintii, (cu mama, de cele mai multe ori) sa fie o relatie foarte deschisa, copilul sa simta ca poate avea incredere, ca e inteles si acceptat cu fricile lui.

Copiii foarte mici

Incepand cu primele momente de viata, copilul incepe sa-si formeze si sa-si dezvolte atasamentul fata de mama ( in primul rand ) sau fata de alte persoane care au grija de el.

Frica de separare
Separarea de persoanele semnificative pentru el, poate sa creeze anxietate si crize de plans. A lasa copilul sa planga, fara a fi alaturi de el, atunci cand experimenteaza frica, nu face decat sa creasca anxietatea acestuia si copilul inveta, daca aceasta experienta se repeta , ca atunci cand are nevoie, nu se afla nimeni langa el. Intr-un final, se va opri din plans, obosit si epuizat, cu sentimentul ca e singur si abandonat, dezvoltand un atasament nesigur.

Atunci cand mama pleaca de langa el, e important sa vorbeasca cu cel mic, si cand revine, sa-l anunte. In felul acesta copilul va fi asigurat ca mama se intoarce si el va capata incredere. Atunci cand copilul devine anxios in prezenta unor persoane noi, pe care nu le cunoaste, e important sa il asiguram ca totul e OK si e important ca el sa faca cunostinta cu aceste persoane, tinandu-l in bratele noastre. Gradual, el poata sa fie lasat sa exploreze noua persoana, spatiul nou etc. Copilul are nevoie de incredere si asigurare ca poate sa faca asta in siguranta, in prezenta mamei, care, treptat, il lasa pe copil sa exploreze spatiul si sa se indeparteze, fara a-l forta sa faca asta.

Intotdeauna e important sa anuntam copilul, atunci cand plecam, fara sa ne furisam ( multi parinti procedeaza asa, atunci cand copilul e lasat la gradinita si trece printr-o perioada dificila in care nu se adapteaza – parintii se furiseaza si dispar atunci cand copilul nu e atent.) Asta nu face decat sa creasca neincrederea si sentimentul de insecuritate.

Recomandam sa-i spuneti copilului ca veti pleca, si sa discutati cu el despre asta, sa-l asigurati intotdeauna ca va intoarceti! Asta face sa creasca increderea lui in dvs, sa dezvolte un atasament sigur, fara frica de a fi abandonat. Puteti incerca sa-l implicati pe cel mic intr-o activitate preferata si, abia apoi sa plecati, dar nu inainte de a-i spune ca veti face asta si de a-l asigura ca va intoarceti la el curand.

Copiii au nevoie de stabilitate si ritualuri pentru ca sa invete ca pot sa aiba incredere in dvs, sa aiba certitudinea ca lucrurile se intampla intr-un anumit fel, totul sa fie previzibil ( ritualul de noapte buna, ritualul de ramas bun etc). Adaptarea la situatii noi, se face treptat, gradual, nu dintr-o data ( primele zile la gradinita, colegii noi, a dormi cu o ruda, in absenta mamei etc).

Copii cu varste cuprinse intre 2- 6 ani

„In mod normal, copilul intre 18 – 36 de luni isi depaseste anxietatile varstei cu ajutorul parintilor”, scrie Selma H. Fraiberg in cartea Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor. ” Simpla incurajare din partea acestora linisteste unele dintre fricile mai simple de la aceasta varsta. Asta se intampla deoarece, in acest interval de varsta, copiii atribuie parintilor puteri magice, iar acestia pot indeparta pericolele folosind doar cateva cuvinte, sau le pot oferi protectie, doar luandu-i in brate”.

 

fricile-copiilor-2Copyright © Laura- Simona Ciocoiu

Imaginatia bogata a copiilor contribuie la dezvoltarea acestor frici. Copiii cu varste cuprinse intre 2 si 6 ani experimenteaza frica de monstri, frica de intuneric , iar pe masura ce copiii cresc, ( la scolari) alte frici le iau locul, fiind mai “ elaborate “ ( adesea ei se tem sa nu fie batuti de colegi, sau apare frica de a nu fi respins de catre ceilalti ) .

Frica de monstri

E important sa respectam fricile copiilor nostri, sa-i tratam cu respect, seriozitate, fara sa glumim pe seama lor si sa minimalizam frica. Sunt parinti care-i iau in ras pe copii: “ Ei, ti-e frica de monstri ! De care monstri? Monstrii nu exista ! “. Pentru copii, monstrii chiar exista!

Ca si parinte, putem sa-i cerem copilului sa ne deseneze acest monstru, sa-l rugam sa ne vorbeasca despre acesta, despre ce-l face sa-i fie frica. In terapie, acest lucru se poate face cu ajutorul terapeutului, acesta putandu-i cere copilului sa-l deseneze, si chiar sa-si imagineze cum ar arata el, copilul, daca ar fi un monstru. Deasemenea, in cadrul terapeutic, copiii pot crea monstri, sau se pot juca cu marionete / papusi care infatiseaza monstri etc.

Pink MonsterMonster

Frica de intuneric

Majoritatea copiilor prefera sa doarma cu parintii ( cu mama, in mod special) si atunci cand se intampla sa doarma singuri, de cele mai multe ori, ei cer sa doarma cu lumina aprinsa ( cu o lumina de veghe ). Aceasta frica poate persista si la varste mai mari, 10- 11 ani, dar e important sa intelegem copilul si sa-l acceptam cu frica sa, sa avem incredere in el, ca va reusi sa doarma singur, cu lumina stinsa, atunci cand va fi pregatit. Putem lasa lumina aprinsa langa el, si sa-i spunem ca atunci cand va simti el ca poate sa doarma cu lumina stinsa, va putea face asta singur ( ii transmitem ca avem incredere in el si in acelasi timp, ii dam controlul asupra situatiei – poate sa faca asta atunci cand simte el ca e pregatit).

Varsta scolara

Situatiile reale care se intampla si felul in care ele sunt prezentate la TV, pot sa influenteze fricile scolarilor. Astfel apar: frica de a fi batut, frica de a fi respins de catre ceilalti, frica de a nu fi rapit etc.

Atunci cand parintii observa ca aceste frici ajung sa controleze viata copilului si acesta nu mai poate sa-si desfasoare in mod normal activitatile , e important sa solicite ajutorul de specialitate si sa apeleze la serviciile unui psihoterapeut specializat in lucrul cu copiii.

In cadrul terapiei, intr-un spatiu securizant, in care copilul se simte valorizat si respectat, fara a fi judecat pentru fricile sale, terapeutul si copilul, pot explora impreuna, aceste frici. Sentimentul de siguranta si increderea in terapeut sunt esentiale pentru aceasta explorare.

Copilul poate fi intrebat daca are un loc special in care simte nevoia sa se ascunda, sau daca se protejeaza intr-un anumit fel de ceva ce i-ar putea face rau. In situatia in care copilul are un plan, o strategie foarte elaborata prin care se protejeaza, este evident ca traieste un sentiment de insecuritate si se simte amenintat, ii este frica de ceva/ cineva.

Un nivel obisnuit de anxietate, poate feri copilul de situatii care-i pot face rau, dar, la copiii cu un grad crescut de anxietate, imaginatia bogata si experientele traite, pot influenta aparitia fricilor. Uneori, se intampla ca parintii sa vina cu propriile lor frici/ anxietati, in relatia cu copiii, avand propriile experiente de atasament nesigur si purtandu-le cu ei tocmai din copilarie si din relatiile lor cu parintii.

 

fricile-copiilor-3Copyright © Laura- Simona Ciocoiu

Cum pot parintii sa-l ajute pe copil sa faca fata fricilor sale?

Sa accepte fricile copilului si sa il inteleaga, sa le trateze , asa cum si copilul o face, in mod real. Copilul are nevoie de suport si asigurare din partea parintilor ori de cate ori ii este frica. Unele frici sunt “ bune”, benefice . Copilul capata simtul precautiei ( frica de persoane straine il face sa aiba grija cu cine intra in contact). Pe masura ce creste, copilul isi va dezvolta capacitatea de intelegere de tipul cauza – efect, va reusi sa faca diferentierea intre ceea ce este real si ceea ce este in imaginatia sa.

mama nu-l cearta pentru intrebare, nu ii respinge emotia de frica, ci o accepta si ii da o solutie, dupa care, nu uita sa il asigure ca evenimentul de care ii este frica nu se va intampla

Acceptarea Fricii ( nu il certa pt intrebare)

„Din moment ce incercati sa va acceptati pe dvs. insiva, cu propriile temeri, nu ii invinovatiti sau condamnati pe copiii dumneavoastra, pentru temerile lor!” sfatuiesc psihologii Ellis si Wolf, in cartea Cum sa cresti un copil fericit si sanatos din punct de vedere emotional.

Incurajati copiii sa vorbeasca despre fricile lor, ( si noi le putem impartasi fricile noastre) despre sentimentele lor legate de acestea, sa le exprime verbal sau nonverbal, sa le deseneze/ creeze (in special pentru cei mai mici) – de regula, aceasta modalitate ese utilizata in cadrul psihoterapiei , de catre specialist

Copiii mici nu au simtul realitatii foarte dezvoltat, nu pot aprecia corect dimensiunile, marimea, spatiul. E important sa intelegem, ca pe masura ce vor creste, ei vor intelege altfel lucrurile, situatiile care le produc frica.

Evitati sa criticati si sa luati in ras fricile copiilor

Nu fortati copilul sa se confrunte cu fricile lui, intr-un mod brutal, sau sa aiba un comportament diferit de cel pe care-l are in situatia data. E important sa avem rabdare si sa acceptam si sa tratam frica cu mare seriozitate.

– E important sa ii dam copilului sentimentul ca poate detine controlul in unele situatii ( sa mergem cu el sa verifice daca se afla vreun monstru sub pat sau sa isi ia o jucarie preferata care “ sa-l apere “ de un posibil “ raufacator” , sa lase lumina aprinsa si sa o stinga atunci cand crede el ca e pregatit etc

Ritualurile si activitatile repetitive, de rutina ii confera copilului sentimentul de securitate si stabilitate, de predictibilitate si –l elibereaza de starea de anxietate.

lupul si frica
Copyright © Laura- Simona Ciocoiu

Ajutorul de specialitate

Atunci cand parintele considera ca frica influenteaza activitatea copilului si acesta este preocupat in mod exagerat de fricile sale, afectandu-i viata de zi cu zi, poate solicita ajutorul unui psihoterapeut cu experienta in lucrul cu copiii, specializat in terapie prin joc ( deoarece jocul este activitatea principala a copilului).

Daca fricile nu sunt luate in serios si parintele neaga prezenta acestora, ele se pot transforma in fobii, acestea fiind mai dificil de tratat si necesitand o interventie psihoterapeutica de durata.

Copyright © Laura- Simona Ciocoiu

 

Grupuri de terapie pentru persoanele diagnosticate cu cancer si pentru apartinatori

Grupuri de terapie pentru persoanele diagnosticate cu cancer si pentru apartinatori

1. Grup de terapie pentru persoanele diagnosticate cu cancer ( grup format din max. 10 membri )
2. Grup de terapie pentru femei care au fost diagnosticate cu cancer la san
3. Grup de suport pentru apartinatorii persoanelor diagnosticate cu cancer

In cadrul acestor grupuri se va lucra prin tehnici creative: desen, pictura, modelaj, colaj, creare de masti, dans, sunet, muzica, mituri, ritualuri, teatru etc .

(mai mult…)