Evolutia familiei in ultimele decenii a urmat un traseu pe directia patriarhat- parteneriat, in zilele noastre, femeia asumandu-si mai multe roluri, carora trebuie sa le faca fata si datorita carora, relatia de familie si de cuplu, poate fi afectata.
Prin urmare, in functie de perspectiva din care privim, relatia dintre parteneri si relatiile in cadrul familiei, pot fi simplificate sau complicate.
De multe ori parintii se simt depasiti, uneori intra nepregatiti in rolul de parinte si de partener de cuplu/ de viata, iar ritmul accelerat in care curge viata noastra si cerintele societatii isi pun amprenta asupra evolutiei familei, influentand rata divorturilor, numarul casatoriilor, momentul aparitiei copiilor etc .
In ultimul timp, totul este analizat si planificat pentru ca sa fie perfect: ne facem planuri in functie de conditiile/ constrangerile ” impuse” de societate, prioritare devin cariera, stabilitatea financiara, situatia materiala etc. Viata noastra a ajuns sa fie controlata de valorile/ nonvalorile promovate de societate si in special de media ( tv, presa scrisa, publicitate etc).
Copiii ajung sa creasca singuri, sau se afla in grija bunicilor, pentru ca parintii, acoperiti de datorii si dorind sa asigure copiilor lor un trai decent, pleaca la munca in strainatate.
In ultimii ani, se simte tot mai des si mai puternic, absenta parintilor in educatia copiilor. Statisticile arata ingrijorator si sunt inregistrate tot mai multe cazuri de depresie in randul copiilor.
La cabinet vin tot mai multi copii cu tulburari de adaptare, tulburari de comportament, cu stima de sine scazuta, o imagine de sine fragmentata, cu simptome borderline etc.
Lipsa fizica si emotionala a parintilor si implicarea acestora in viata copiilor, a lasat urme adanci in personalitatea acestora.
Ne pierdem de noi si in felul acesta si de ceilalti, devenim niste dezradacinati, solidaritatea dispare in neant, iar noi suntem lipsiti de puncte de reper, lipsiti de valori si de modele.
Vedem privelisti aberante: in unele situatii, rolurile se inverseaza, parinti devin niste neadaptati, ” crescuti” de catre copiii maturizati prea devreme, vedem copii fragili care-si ” duc” parintii in spate.
Pana la urma, decizia de a alege ceea ce vrem sa fim si cum vrem sa fim, apartine fiecaruia dintre noi si este o optiune personala, pe care e important sa ne-o asumam…
Crearea acestui tip de relaţie, necesită mult timp înainte de a începe actvitatea terapeutică propriu zisă.
Conform cu Axline ( 1989), elementul cel mai important în terapie
este relaţia terapeutică ( relatia care se creaza intre client şi terapeut).
Este necesară acceptarea clientului ( copil/ adult) asa cum este el, o dovadă a ceea ce persoana poate să ofere şi o reflectare/ feedback înspre client – al sentimentelor acestuia, al emoţiilor sale si a situaţiilor pe care acesta le aduce in terapie.
În această manieră, terapeutul este prezent emoţional în viaţa copilului.
Winnicot ( 1965) afirmă că relaţia terapeutică are multe în comun cu procesul natural al relaţionării dintre mamă şi copil- relaţia care se stabileşte între cei doi. În cadrul acestei relaţii, sunt împărtăşite principiile care stau la baza toleranţei, acceptării şi respectului, acestea fiind atributele unei „ mame suficient de bune „.
Copilul ( adultul care, acum, vine la terapie) nu a fost continut, inteles empatic si acceptat asa cum a fost el, cu toate emotiile si comportamentele sale, in copilarie...
Aceasta continere o face, de cele mai multe ori mama, care este figura primara de atasament.
De cele mai multe ori, ca terapeuti, lucram pe restabilirea unei relatii pierdute cu mama ( o relatie deficitara). Poate ca, fiind copii, nevoile noastre nu au fost intampinate, intelese si implinite de catre parinti. E posibil sa ne simtim deconectati de la proprii parinti, si atunci, cum sa fim conectati la noi? Unele parti din noi pot fi atat de straine si de necunoscute…
Conexiunea rupta in copilarie are nevoie sa fie restabilita,
inteleasa, acceptata, integrata, ca facand parte din sine.
Clientul/ pacientul are nevoie să înveţe să aibă încredere în terapeut, ca în cel care il ajută să intre în contact cu oportunităţile de vindecare şi schimbare, în aceeaşi măsură în care este important ca terapeutul să aibă încredere în abilitatea clientului de a realiza schimbările necesare în viaţa sa, dacă i s-ar oferi aceste oportunităţi.
Primii ani de viata sunt fundamentali pentru restul vietii copilului, de aceea, parintii trebuie sa acorde o atentie deosebita copilului, prin stimularea senzoriala adecvata.
Stimularea senzoriala timpurie are numeroase beneficii:
Beneficii cognitive
stimuleaza invatarea conceptelor, intelegerea, rationamentul si capacitatea de reactie la mediu
Beneficii emotionale
ofera experiente afective si sociale care maresc stima de sine, independenta, exprimarea emotiilor si capacitatea de a socializa cu ceilalti
Beneficii lingvistice
dezvolta abilitatea de a comunica, cu mediul, ajutand copilul sa inteleaga si sa se exprime mai bine prin cuvinte, sunete si tonuri
Beneficii motorii
intareste musculatura si imbunatateste coordonarea miscarilor corpului, capacitatea de deplasare si indemanarea
Dezvoltarea cognitiva are la baza jocul, iar un copil care nu se joaca, are niste dificultati/ intarzieri in dezvoltare.
Tocmai de aceea, parintii sunt primii care pot observa asta si pot veni cu copilul la un consult de specialitate.
Chiar daca un copil se joaca singur sau cu ceilalti, cu obiecte sau fara, jocul il ajuta sa experimenteze si sa devina din ce in ce mai bun in ceea ce are importanta pentru el.
Fundatiile unei dezvoltari armonioase si cunoasterea adecvata a lumii, incep cu interactiunea senzoriala si motorie asupra acesteia. Dezvoltarea creierului si evolutia sa, incep si se bazeaza pe miscare si explorare senzoriala.
Stimularea senzoriala si dezvoltarea creierului se influenteaza reciproc si depind una de cealalta.
Imbunatatirea activitatilor motorii si senzoriale si procesarea informatiilor, apar inainte ca invatarea sa se desfasoare la un nivel elaborat, comportamental sau academic.
Atunci cand copilul mic are o experienta senzoriala bogata, echilibrata, i se ofera acestuia posibilitatea unei dezvoltari emotionale si fizice sanatoase.
Baza acestei dezvoltari o constituie tocmai bogatia experientei senzoriale pe care bebelusul o are inca din burta mamei.
Intre copil si persoana care-l ingrijeste ( in special mama) se creaza o relatie de atașament primar.
Atasamentul primar se bazeaza in principal pe o relatie senzoriala cu persoanele care au grija de copil. Relatia de atasamet primar se formeaza fata de persoana care satisface nevoile noastre senzoriale si care ne ofera un sentiment de siguranta.
Astfel mirosul mamei devine familiar copilului, ne simtim protejati intr-un mediu cu care suntem familiari. Suntem hraniti de mama, reactionam la vocea ei si raspundem mangaierilor si atingerilor ei.
Experienta noastra senzoriala timpurie este esentiala pentru dezvoltarea emotionala si fizica echilibrata si se formeaza pe baza experientei senzoriale, in relatie cu figura de atasament primara, care, de cele mai multe ori este mama.
Chiar inainte de ne naste, impulsurile primite de noi sunt senzoriale. Cercetarile arata ca în burtica mamei, bebelusul raspunde semnalelor luminoase, poate avea reactii fata de sunete si muzica si poate sa reactioneze la miscare si atingeri. Nu stim daca exista cercetari care sa arate reactia la mirosuri, dar atata timp cat mirosul este conectat cu creierului ancestral este evident ca acesta se dezvolta inca din uter.
Cu siguranta mirosul mamei face ca sa creeze acea familiaritate initiala intre copil si mama lui. Ca sa nu mai spunem, ca atunci cand un copil are o jucarie preferata sau o paturica, acestea nu ar trebui spalate, deoarece se distruge mirosul primar, cel care creaza acea relatie cu jucaria sau cu paturica.
Cand copilul ( sau chiar adultul) se simte insecurizat- cand nu se simte sigur, – el se leaga de ceva, care este familiar si senzorial.
Rutina, orele de masa si mancarea, fotografiile de familie si melodiile preferate, patul, hainele sunt lucruri pe care le cunoastem, si le cunoastem prin intermediul corpului.
Toate lucrurile reinnoite/ noi ne influenteaza sistemul senzorial.
Suntem incurajati sa ne schimbam in totalitate mobilierul din bucatarie, living room, dormitor. Alterarea mediului familiar, a obisnuintelor, ne afecteaza mediul familiar si calitatile senzoriale ale acestuia.
Asa cum mediul nostru se poate schimba brusc, tot asa se poate schimba si lumea copilului.
Copiii au nevoie de o tranzitie usoara, atunci cand lucrurile se schimba.
Treptat, putem tolera impulsurile senzoriale ( diferite de ale noastre) care vin de la ceilalti- mirosul lor, mediul lor inconjurator este diferit de-al nostru, vocile lor suna diferit, ei ne tin si ne ating in mod diferit.
Atunci cand copilul se simte securizat din punct de vedere al experientei senzoriale, in relatia cu figura primara de atasament, el va fi capabili sa formeze noi atasamente si sistemul sau senzorial va fi deschis catre noi experiente provocatoare.
O mama creativa incearca sa ofere copilului sau o multitudine de experiente senzoriale de joc, in mod special in decursul primul an de viata.
Acestea vor facilita o interactiune complexa cu mediul, stabilirea de noi relații, o adaptare adecvată si o evolutie armonioasă a copilului din toate punctele de vedere.
Momentul baitei este un moment sezorial foarte important datorita interactiunii cu apa si cu baloanele de sapun, cu jucariile plutitoare, cu prosoapele calde, cu pijamalutele etc.
Bebelusii se bucura de jocul senzorial interactiv, mai mult decat sa fie lasati sa se joace cu jucariile, singuri. Atunci cand sunt pregatiti de joc, ei vor crea momentul si locul pentru joaca. De asemenea, este important ca sa existe un timp de calitate si sa fie oferite diferite materiale/ obiecte, jucarii senzoriale, care sa stimuleze interesul si dezvoltarea copilului.
Pe masura ce copilul creste- tot mai multe activitati pot contribui la imbogatirea jocului si la diversificarea experientei senzoriale: plaja, gatitul, gradinaritul, sportul, gimnastica, dansul, innotul, jocul cu mingea, de-a v-ati ascunselea, constructia de case, si multe alte jocuri.
Parintii si in special mamicile, care petrec cea mai mare a timpului cu copilul, au nevoie sa cunoasca modalitati de stimulare senzoriala adecvate, pentru a oferi copilului, suficiente experiente de dezvoltare. Pentru aceasta, parintii pot participa la programele noastre de Dezvoltare Senzoriala.
Cum poate afecta barbatii, absenta emotionala sau fizica a tatalui?
Devenirea ca barbat a fiului, se face in relatia cu tatal.
Tatal este cel care-l “ unge”, il numeste ” suficient de barbat” pe fiul sau.
Atunci cand, dintr-un motiv sau altul, fiul nu a avut o relatie cu tatal ( datorita decesului, a divortul, a absentei emotionale/ neimplicarii acestuia etc), devenirea ca barbat a acestuia este afectata.
Chiar daca tatal este prezent fizic, el poate fi absent emotional, astfel incat, dezvoltarea emotionala si comportamentala a fiului va avea de suferit.
De multe ori, aceasta relatie este deteriorata si intra in categoria “ pierderea tatalui”. Este tot o pierdere, asa cum e si cea cauzata de deces, separare, divort etc. Este o trauma pe care baiatul o va purta cu el toata viata si care-l va afecta cu atat mai mult , cu cat aceasta apare de tmpuriu.
Barbatii care nu au avut tati pentru a-i initia in masculinitate, vor deveni dependenti de femei care sa aiba grija de ei si, care, chiar sa-i defineasca.
Tatal este cel care detine cheia masculinitatii sanatoase a fiului sau.
Fiul incepe sa se simta “ destul de barbat” in interactiunea cu tatal sau.
Nevoia de mama, este un premiu de consolare care- si pierde stralucirea, in comparatie cu apropierea de tata- adevaratul jackpot.
Daca ai trecut prin astfel de experiente si simti ca acestea te-au afectat, daca rezonezi la ceea ce ai citit aici, poti aduce o schimbare in viata ta, astfel incat sa te simti mai bine cu tine, in primul rand.
Suna pentru o programare si impreuna vom aduce linistea in sufletul tau.
Ranile emotionale vor fi vindecate.
Barbatii sunt vulnerabili. Atunci cand vin la terapie sunt inarmati cu scutul si spada, fiindca asa au fost invatati ( de catre mama, de cele mai multe ori, fiindca mama/ femeia este cea care face educatie).
Au fost invatati sa adopte rolul luptatorului, sa fie barbati, sa nu cedeze, fiindca barbatii nu plang niciodata… Un barbat e puternic, nu are frica, poate sa le rezolve pe toate…
De fapt, dupa un timp, cei mai curajosi si increzatori in fortele lor, leapada armura pe care au lipit-o strans de ei, chiar daca desprinderea acesteia e dureroasa si presupune responsabilizare si asumarea propriului Sine si acceptarea a ceea ce sunt ei in esenta, a ceea ce nu poate fi acceptat si integrat.
Treptat, ei dezvaluie un Eu incredibil de vulnerabil, dramatic si plin de tensiuni, hranit de ambivalente…
Barbatul care provine dintr-o familie in care mama a fost distanta afectiv ( fara sa ofere iubire, mangaiere, continere, vorbe frumoase si intelegere empatica) si in care acest comportament a fost dublat de o atitudine dominanta ( de control), in prezenta unui tata pasiv/ absent emotional ( fara implicare afectiva fata de copil ) are toate sansele sa dezvolte o atitudine ambivalenta fata de femei.
Acest barbat iubeste si uraste femeia.
El ajunge sa se manifeste plin de iubire, tandru intr-un anumit moment, ca dupa aceea sa ajunga in cealalta extrema: sa critice, sa jigneasca, sa devina agresiv ( verbal sau fizic).
Si toate astea pentru a ascunde sentimentele de vulnerabilitate pe care le traieste intens si carora ii e greu sa le faca fata, deoarece, acestea nu au fost acceptate si continute de catre mama .
De multe ori, acest barbat adopta comportamentul ” macho”, incercand sa diminueze rolul femeii, s-o minimalizeze in relatia cu el, tratand-o cu superioritate. Uneori, reuseste chiar sa-i induca acesteia, un sentiment de culpabilizare ( o va invinovati pentru toate nereusitele lui).
Astfel, apare santajul emotional. Si pentru santaj, e nevoie de doi…
