Motto:
„Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei” (Isaac Asimov)

De cele mai multe ori, problemele sunt de natură emoţională, nu raţională.
Comportamentul agresiv, atitudinea de intimidare manifestată către ceilalţi, poate ascunde un Eu slab, o încredere în sine scăzută, o imagine de sine negativă, o slabă gestionare a emoţiilor ( management deficitar al emoţiilor).

În ultimii ani violenţa în şcoli a fost şi este un subiect de studiu pentru mulţi dintre cercetatorii din domeniul educaţiei, psihologiei, psihoterapiei, este actual şi se pare că, din ce în ce mai mult, acesta tinde să se amplifice, devenind un fenomen.

Comportamentul agresiv de intimidare (bullying) este un act comportamental repetat, îndreptat spre rănirea fizică sau mentală a unei persoane. De asemenea, el se caracterizează prin comportamentul unei persoane care încearcă să obţină supremaţia asupra altora. Cel mai uşor se poate observa această formă de violenţă în grupurile de copii.
Şcoala este mediul în care se manifestă cel mai des luptele pentru putere. Cine este cel mai de temut din clasă, care este „gaşca cea mai periculoasă”? Cei care se ocupă cu astfel de comportamente de obicei îi lovesc pe cei din jur, îi fac de ruşine, îi jignesc şi le pun diverse porecle.

Bullying-ul poate sa transforme şcoala într-un loc de temut. Studiile arată că elevii care sunt afectaţi de pe urma acestui comportament au stima de sine redusă, sentimente de insecuritate etc. Ca urmare a acestei forme de manifestare a comportamentului, apare stresul, anxietatea şi chiar fobia socială.

Primul care a studiat acest fenomen, a fost Olweus- 1993, cercetător scandinav. Copiii care sunt ţinta repetată a acţiunilor negative ale unuia sau mai multor elevi, sunt supuşi intimidării, victimizării ( bullying). Acţiunile negative sunt intenţionate şi prin acestea, cel care agresează, răneşte sau încearcă să rănească o altă persoană fizic, emoţional sau mental.

Olweus ( 1994) arată că acest fenomen apare atunci când există aceşti factori:
– există un comportament agresiv cu intenţia de a face rău
– comportamentul agresiv este un eveniment care persistă în timp
– comportamentul agresiv, are loc, de obicei, atunci cînd apare un dezechilibru în ceea ce priveşte puterea
Studiile de specialitate arată că vârsta celor care agresează este cuprinsă între 7 şi 9 ani, prin urmare programele de intervenţie trebuie introduse cat mai devreme.

Terapiile expresive sunt definite ca utilizarea artei, muzicii, dramei, desenului, miscarii, poeziei, creatiei literare, jocului si jocului cu nisip, in cadrul psihoterapiei, consilierii, reabilitarii.
Terapiile expresive
au fost gresit catalogate ca fiind nonverbale – ele sunt atat verbale, cat si nonverbale, deoarece, comunicarea verbala a gandurilor si sentimentelor reprezinta cea mai mare parte a procesului terapeutic in marea majoritate a situatiilor.

castelul cavalerilor
Foto Copyright© Laura- Simona Ciocoiu

Art terapia este o forma de psihoterapie, din categoria terapiilor expresive, care utilizeaza procesul creativ, arta, pentru imbunatatirea starii fizice, mentale si emotionale.

Terapia prin joc – reprezinta o metoda de psihoterapie în care se utilizeaza diferite tipuri de joc si tehnicile creative pentru a atenua condițiile psihologice și emoționale usoare, moderate şi cronice, care cauzează probleme de comportament și / sau împiedică persoana sa- si valorifice întreg potențialul de care dispune.

Dramaterapia reprezintă utilizarea improvizaţiei, a jocului de rol, a muzicii şi mişcării, a poveştilor, utilizarea măştilor şi a ritualurilor, a marionetelor şi jocurilor inspirate din teatru (jocuri dramatice), ca factor terapeutic, în ajutorul persoanelor care au o stare de discomfort fizic şi/ sau psihic ( emoţional.)

SAM_0773
Foto Copyright© Laura- Simona Ciocoiu

Tehnicile utilizate în dramaterapie difera de la client la client. Pot fi utilizarea vocii, a corpului, sau ambelor, improvizaţia sau jocul de rol, realizarea poveştilor, sau povestirea sau alte tehnici specializate cum ar fi sculptura, oglindirea sau inversarea de rol.
Pot implica utilizarea lutului, plastelinei, a acuarelelor, maştilor, marionetelor, materiale de orice natura, costumelor. Sau pur si simplu se pot baza pe utilizarea dramatica a relatiei terapeutice dintre terapeut şi client ( individual sau in grup).

Tehnicile creative sunt utilizate de cele mai multe ori în a ajuta clienţii:
– să- şi rezolve problemele
– să obţină catharsisul, să- şi exteriorizeze trăirile şi emoţiile
– să devină conştienţi de valoarea lor şi de sinele lor ( să descopere adevăruri despre sine )
– să înţeleagă sensul, semnificaţia şi rezonanţa unor simboluri personale
– să exploreze şi să depăşească unele pattern-uri de relaţionare şi comunicare nesănătoase

Mai mult decât să se centreze pe comportamentul negativ al copiilor, terapia prin tehnici creative se centrează pe resursele acestora, într-un cadru adecvat, care oferă copiilor siguranţă şi încredere în terapeut şi în grup.

SAM_0790
Foto Copyright© Laura- Simona Ciocoiu

Obiective:
1. Îmbunătăţirea imaginii de sine şi a stimei de sine
3. Recunoaşterea sentimentelor, exprimarea şi gestionarea emoţiilor
4. Exersarea şi dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale
4. Dobândirea încrederii în forţele proprii
5. Mobilizarea resurselor interioare pentru adaptarea la situaţii noi
6. Dezvoltarea spontaneităţii şi creativităţii
7. Dezvoltarea empatiei

1796447_4153402969307_2090203096_n
Foto Copyright© Laura- Simona Ciocoiu

Tehnici utilizate
Desenul, pictura
Ritualurile – Storr ( 1972) – Ritualurile au un efect pozitiv asupra copiilor si tinerilor, deoarece oferă începutul autonomiei şi separarea de dependenţa faţă de adult.
Măştile
Jocul de rol
Dramatizarea
Poveştile- crearea si spunerea de povesti ( storytelling)
Povestea în 6 părţi
Povestea Eroului ( Joseph Campbell)
Jurnalul etc

Beneficiile tehnicilor expresive :
– cresterea stimei de sine,
– persoana devine mai puternica,
– invata sa –si descopere resursele interioare
– devine mai increzatoare in fortele proprii.

Copyright© Laura- Simona Ciocoiu

( Extras din lucrarea Prevention program of the aggressive behaviour in school ( use play therapy , dramatherapy, art-therapy techniques), prezentata si publicata in cadrul Congresului International de Psihologie, Sibiu, iunie 2011

Share This