Cancerul este o trauma si ca orice trauma, aceasta poate fi exprimata si prelucrata prin intermediul tehnicilor creative.
In ultimul timp, tot mai multe studii arata ca terapia prin Arte expresive –Art Terapia, Terapia prin Muzica, Dramaterapia etc contribuie semnificativ la starea de bine a persoanelor cu diferite afectiuni grave permanentizate, afectiuni cronice, afectiuni terminale etc.
Studiile arata ca art terapia, terapiile prin tehnici expresive, creative( pictura, desen, muzica, dans, colaj, scrierea terapeutica, masti, teatru etc) reprezinta o modalitate psihoterapeutica prin care pacientii diagnosticati cu cancer, si supravietuitorii acestuia, beneficiaza de o crestere a calitatii vietii, imbunatatirea starii de sanatate mentala ( psihica, emotionala), fizica, astfel incat, numai dupa 5 sedinte de art terapie,starea calitatii vietii creste semnificativ.
Actul creativ este terapeutic si vindecator si da posibilitatea, ca prin modalitati verbale si nonverbale, sentimentele ascunse, negative, sa poata fi exprimate, exteriorizate, prelucrate, transformate in cadrul procesului creativ.
Implicarea pacientilor in cadrul acestui proces, determina schimbari pozitive la nivel emotional, cognitiv, dar si fizic. Astfel, mintea si corpul lucreaza si comunica impreuna, pentru pacient. Studiile arata cresterea fluxului sangvin la nivelul creierului, in perioadele de gandire creativa si in cele in care persoana este implicata in orice tip de activitate creativa.
Printre simptomele ce insotesc aceasta afectiune, se afla: depresia, anxietatea, dificultatile relationale si existentiale etc.
Studiile constituie o dovada stiintifica a imbunatatirii generale a calitatii vietii in randul pacientilor care au participat la aceste grupuri de art terapie si demonstreaza o crestere semnificativa a sanatatii in general. Imaginea corporala si stima de sine au fost influentate pozitiv ( in cazul persoanelor cu cancer de san, participante la studiu).
Programele de art terapie aduc beneficii in sensul ca: – nivelul stresului este redus – creste capacitatea de comunicare a sentimentelor si trairilor legate de simptome – influenteaza activitatea la nivel cerebral, la nivelul inimii si respiratiei – imbunatatesc sistemul imunitar si reactia acestuia – creste nivelul de energie pentru implicarea in activitati zilnice etc
Art terapia este o abordare psihoterapeutica utilizata cu succes in activitatea cu persoanele diagnosticate cu cancer si faciliteaza gestionarea unui spectru larg de simptome legate de tratamentul acestuia, si in mod special, ajuta la adaptarea psihologica si integrarea unor aspecte legate de pierdere, durere, schimbare, stari de incertitudine, dependente, izolare, frica, depresie etc, pe care le au persoanele diagnosticate cu cancer, sau cele care au suprvietuit acestei traume.
Persoanele care experimenteaza acest gen de afectiuni traiesc o gama complexa de trairi, sentimente, emotii : frica, teama, disperare, frustrare, sentimente de mila, revolta, epuizare etc. Acestea pot fi aduse si explorate cu ajutorul psihoterapeutului, intr-un spatiu sigur, intelese si acceptate asa cum sunt, integrate, pentru a putea merge mai departe. Aceste persoane, sufera adesea de izolare si se indeparteaza de cei dragi, uneori devin dependente, iar gama de stari atat de variate ce insotesc aceasta afeciune, poate fi inteleasa, acceptata si exprimata, continuta in cadrul sedintelor de art terapie.
In terapie, procesul este esential. E important ca pacientul sa aiba incredere in propriul proces creativ, in relatia terapeutica si in resursele interioare, iar acestea se consolideaza in cadrul sedintelor de terapie.
Pentru femeile care au fost diagnosticate cu cancer la san este foarte importanta imaginea de sine, imaginea corporala. Femeile care experimenteaza cancerul de san pot avea dificultati in ceea ce priveste sexualitatea si senzualitatea in legatura cu partenerii lor. Exista aspecte legate de felul in care te percepi si cum simti ca esti perceputa de ceilalti ( familie, partener, colegi, prieteni etc ).
Cercetarile in domeniul psihoterapiei arata ca perceptia corporala a propriei persoane, este influentata in mod pozitiv de activitatile de terapie expresiva prin arta:desen , pictura, scris, muzica, dans, drama (teatru), crearea de masti, povesti, colaje etc. Exista numeroase modalitati expresive, creative prin care se obtine o alta perceptie asupra propriei persoane in situatia unei afectiuni grave.
Se stie ca un psihic sanatos, echilibrat, o atitudine pozitiva, ajuta in depasirea situatiilor critice, traumatice. Pentru a beneficia de efectele pozitive ale art terapiei, va invitam sa va inscrieti AICI
4. A narrative view of art therapy and art making by women with breast cancer, Collie, K., Bottorff, J. L., & Long, B. C. (2006). . Journal of Health Psychology 11(5), pp.761-775
Frica de monstri, de intuneric, vampiri, animale, insecte, frica de separare ( de abandon ) sunt frici pe care copiii le experimenteaza si pe care e important sa le luam in serios, cu o atitudine de respect fata de copil si de intelegere.
Copiii au frici care, pentru noi, adultii, pot sa para nesemnificative si lipsite de sens. Dar asa le percepem noi, iar pentru copilul nostru frica este reala. Chiar daca ” monstrii” nu exista in realitate ( pentru noi ), pentru copil, in realitatea lui, acestia chiar exista.
Unii copiii vorbesc deschis despre aceste frici, altii, le tin in ei, pana cand intr-un fel sau altul, ele ies la suprafata. Pentru ca un copil sa poata vorbi despre fricile sale, care sunt atat de personale si intime, e foarte important ca relatia sa cu parintii, (cu mama, de cele mai multe ori) sa fie o relatie foarte deschisa, copilul sa simta ca poate avea incredere, ca e inteles si acceptat cu fricile lui.
Copiii foarte mici
Incepand cu primele momente de viata, copilul incepe sa-si formeze si sa-si dezvolte atasamentul fata de mama ( in primul rand ) sau fata de alte persoane care au grija de el.
Frica de separare Separarea de persoanele semnificative pentru el, poate sa creeze anxietate si crize de plans. A lasa copilul sa planga, fara a fi alaturi de el, atunci cand experimenteaza frica, nu face decat sa creasca anxietatea acestuia si copilul inveta, daca aceasta experienta se repeta , ca atunci cand are nevoie, nu se afla nimeni langa el. Intr-un final, se va opri din plans, obosit si epuizat, cu sentimentul ca e singur si abandonat, dezvoltand un atasament nesigur.
Atunci cand mama pleaca de langa el, e important sa vorbeasca cu cel mic, si cand revine, sa-l anunte. In felul acesta copilul va fi asigurat ca mama se intoarce si el va capata incredere. Atunci cand copilul devine anxios in prezenta unor persoane noi, pe care nu le cunoaste, e important sa il asiguram ca totul e OK si e important ca el sa faca cunostinta cu aceste persoane, tinandu-l in bratele noastre. Gradual, el poata sa fie lasat sa exploreze noua persoana, spatiul nou etc. Copilul are nevoie de incredere si asigurare ca poate sa faca asta in siguranta, in prezenta mamei, care, treptat, il lasa pe copil sa exploreze spatiul si sa se indeparteze, fara a-l forta sa faca asta.
Intotdeauna e important sa anuntam copilul, atunci cand plecam, fara sa ne furisam ( multi parinti procedeaza asa, atunci cand copilul e lasat la gradinita si trece printr-o perioada dificila in care nu se adapteaza – parintii se furiseaza si dispar atunci cand copilul nu e atent.) Asta nu face decat sa creasca neincrederea si sentimentul de insecuritate.
Recomandam sa-i spuneti copilului ca veti pleca, si sa discutati cu el despre asta, sa-l asigurati intotdeauna ca va intoarceti! Asta face sa creasca increderea lui in dvs, sa dezvolte un atasament sigur, fara frica de a fi abandonat. Puteti incerca sa-l implicati pe cel mic intr-o activitate preferata si, abia apoi sa plecati, dar nu inainte de a-i spune ca veti face asta si de a-l asigura ca va intoarceti la el curand.
Copiii au nevoie de stabilitate si ritualuri pentru ca sa invete ca pot sa aiba incredere in dvs, sa aiba certitudinea ca lucrurile se intampla intr-un anumit fel, totul sa fie previzibil ( ritualul de noapte buna, ritualul de ramas bun etc). Adaptarea la situatii noi, se face treptat, gradual, nu dintr-o data ( primele zile la gradinita, colegii noi, a dormi cu o ruda, in absenta mamei etc).
Copii cu varste cuprinse intre 2- 6 ani
„In mod normal, copilul intre 18 – 36 de luni isi depaseste anxietatile varstei cu ajutorul parintilor”, scrie Selma H. Fraiberg in cartea Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor. ” Simpla incurajare din partea acestora linisteste unele dintre fricile mai simple de la aceasta varsta. Asta se intampla deoarece, in acest interval de varsta, copiii atribuie parintilor puteri magice, iar acestia pot indeparta pericolele folosind doar cateva cuvinte, sau le pot oferi protectie, doar luandu-i in brate”.
Imaginatia bogata a copiilor contribuie la dezvoltarea acestor frici. Copiii cu varste cuprinse intre 2 si 6 ani experimenteaza frica de monstri, frica de intuneric , iar pe masura ce copiii cresc, ( la scolari) alte frici le iau locul, fiind mai “ elaborate “ ( adesea ei se tem sa nu fie batuti de colegi, sau apare frica de a nu fi respins de catre ceilalti ) .
Frica de monstri
E important sa respectam fricile copiilor nostri, sa-i tratam cu respect, seriozitate, fara sa glumim pe seama lor si sa minimalizam frica. Sunt parinti care-i iau in ras pe copii: “ Ei, ti-e frica de monstri ! De care monstri? Monstrii nu exista ! “. Pentru copii, monstrii chiar exista!
Ca si parinte, putem sa-i cerem copilului sa ne deseneze acest monstru, sa-l rugam sa ne vorbeasca despre acesta, despre ce-l face sa-i fie frica. In terapie, acest lucru se poate face cu ajutorul terapeutului, acesta putandu-i cere copilului sa-l deseneze, si chiar sa-si imagineze cum ar arata el, copilul, daca ar fi un monstru. Deasemenea, in cadrul terapeutic, copiii pot crea monstri, sau se pot juca cu marionete / papusi care infatiseaza monstri etc.
Frica de intuneric
Majoritatea copiilor prefera sa doarma cu parintii ( cu mama, in mod special) si atunci cand se intampla sa doarma singuri, de cele mai multe ori, ei cer sa doarma cu lumina aprinsa ( cu o lumina de veghe ). Aceasta frica poate persista si la varste mai mari, 10- 11 ani, dar e important sa intelegem copilul si sa-l acceptam cu frica sa, sa avem incredere in el, ca va reusi sa doarma singur, cu lumina stinsa, atunci cand va fi pregatit. Putem lasa lumina aprinsa langa el, si sa-i spunem ca atunci cand va simti el ca poate sa doarma cu lumina stinsa, va putea face asta singur ( ii transmitem ca avem incredere in el si in acelasi timp, ii dam controlul asupra situatiei – poate sa faca asta atunci cand simte el ca e pregatit).
Varsta scolara
Situatiile reale care se intampla si felul in care ele sunt prezentate la TV, pot sa influenteze fricile scolarilor. Astfel apar: frica de a fi batut, frica de a fi respins de catre ceilalti, frica de a nu fi rapit etc.
Atunci cand parintii observa ca aceste frici ajung sa controleze viata copilului si acesta nu mai poate sa-si desfasoare in mod normal activitatile , e important sa solicite ajutorul de specialitate si sa apeleze la serviciile unui psihoterapeut specializat in lucrul cu copiii.
In cadrul terapiei, intr-un spatiu securizant, in care copilul se simte valorizat si respectat, fara a fi judecat pentru fricile sale, terapeutul si copilul, pot explora impreuna, aceste frici. Sentimentul de siguranta si increderea in terapeut sunt esentiale pentru aceasta explorare.
Copilul poate fi intrebat daca are un loc special in care simte nevoia sa se ascunda, sau daca se protejeaza intr-un anumit fel de ceva ce i-ar putea face rau. In situatia in care copilul are un plan, o strategie foarte elaborata prin care se protejeaza, este evident ca traieste un sentiment de insecuritate si se simte amenintat, ii este frica de ceva/ cineva.
Un nivel obisnuit de anxietate, poate feri copilul de situatii care-i pot face rau, dar, la copiii cu un grad crescut de anxietate, imaginatia bogata si experientele traite, pot influenta aparitia fricilor. Uneori, se intampla ca parintii sa vina cu propriile lor frici/ anxietati, in relatia cu copiii, avand propriile experiente de atasament nesigur si purtandu-le cu ei tocmai din copilarie si din relatiile lor cu parintii.
Cum pot parintii sa-l ajute pe copil sa faca fata fricilor sale?
– Sa accepte fricile copilului si sa il inteleaga, sa le trateze , asa cum si copilul o face, in mod real. Copilul are nevoie de suport si asigurare din partea parintilor ori de cate ori ii este frica. Unele frici sunt “ bune”, benefice . Copilul capata simtul precautiei ( frica de persoane straine il face sa aiba grija cu cine intra in contact). Pe masura ce creste, copilul isi va dezvolta capacitatea de intelegere de tipul cauza – efect, va reusi sa faca diferentierea intre ceea ce este real si ceea ce este in imaginatia sa.
– mama nu-l cearta pentru intrebare, nu ii respinge emotia de frica, ci o accepta si ii da o solutie, dupa care, nu uita sa il asigure ca evenimentul de care ii este frica nu se va intampla
– Acceptarea Fricii ( nu il certa pt intrebare)
– „Din moment ce incercati sa va acceptati pe dvs. insiva, cu propriile temeri, nu ii invinovatiti sau condamnati pe copiii dumneavoastra, pentru temerile lor!” sfatuiesc psihologii Ellis si Wolf, in cartea Cum sa cresti un copil fericit si sanatos din punct de vedere emotional.
– Incurajati copiii sa vorbeasca despre fricile lor, ( si noi le putem impartasi fricile noastre) despre sentimentele lor legate de acestea, sa le exprime verbal sau nonverbal, sa le deseneze/ creeze (in special pentru cei mai mici) – de regula, aceasta modalitate ese utilizata in cadrul psihoterapiei , de catre specialist
– Copiii mici nu au simtul realitatii foarte dezvoltat, nu pot aprecia corect dimensiunile, marimea, spatiul. E important sa intelegem, ca pe masura ce vor creste, ei vor intelege altfel lucrurile, situatiile care le produc frica.
– Evitati sa criticati si sa luati in ras fricile copiilor
– Nu fortati copilul sa se confrunte cu fricile lui, intr-un mod brutal, sau sa aiba un comportament diferit de cel pe care-l are in situatia data. E important sa avem rabdare si sa acceptam si sa tratam frica cu mare seriozitate.
– E important sa ii dam copilului sentimentul ca poate detine controlul in unele situatii ( sa mergem cu el sa verifice daca se afla vreun monstru sub pat sau sa isi ia o jucarie preferata care “ sa-l apere “ de un posibil “ raufacator” , sa lase lumina aprinsa si sa o stinga atunci cand crede el ca e pregatit etc
– Ritualurile si activitatile repetitive, de rutina ii confera copilului sentimentul de securitate si stabilitate, de predictibilitate si –l elibereaza de starea de anxietate.
Atunci cand parintele considera ca frica influenteaza activitatea copilului si acesta este preocupat in mod exagerat de fricile sale, afectandu-i viata de zi cu zi, poate solicita ajutorul unui psihoterapeut cu experienta in lucrul cu copiii, specializat in terapie prin joc ( deoarece jocul este activitatea principala a copilului).
Daca fricile nu sunt luate in serios si parintele neaga prezenta acestora, ele se pot transforma in fobii, acestea fiind mai dificil de tratat si necesitand o interventie psihoterapeutica de durata.
1. Grup de terapie pentru persoanele diagnosticate cu cancer ( grup format din max. 10 membri ) 2. Grup de terapie pentru femei care au fost diagnosticate cu cancer la san 3. Grup de suport pentru apartinatorii persoanelor diagnosticate cu cancer
In cadrul acestor grupuri se va lucra prin tehnici creative: desen, pictura, modelaj, colaj, creare de masti, dans, sunet, muzica, mituri, ritualuri, teatru etc .
Copyright © Laura- Simona Ciocoiu
Copyright © Laura- Simona Ciocoiu
