Evolutia familiei in ultimele decenii a urmat un traseu pe directia patriarhat- parteneriat, in zilele noastre, femeia asumandu-si mai multe roluri, carora trebuie sa le faca fata si datorita carora, relatia de familie si de cuplu, poate fi afectata.
Prin urmare, in functie de perspectiva din care privim, relatia dintre parteneri si relatiile in cadrul familiei, pot fi simplificate sau complicate.
De multe ori parintii se simt depasiti, uneori intra nepregatiti in rolul de parinte si de partener de cuplu/ de viata, iar ritmul accelerat in care curge viata noastra si cerintele societatii isi pun amprenta asupra evolutiei familei, influentand rata divorturilor, numarul casatoriilor, momentul aparitiei copiilor etc .
In ultimul timp, totul este analizat si planificat pentru ca sa fie perfect: ne facem planuri in functie de conditiile/ constrangerile ” impuse” de societate, prioritare devin cariera, stabilitatea financiara, situatia materiala etc. Viata noastra a ajuns sa fie controlata de valorile/ nonvalorile promovate de societate si in special de media ( tv, presa scrisa, publicitate etc).
Copiii ajung sa creasca singuri, sau se afla in grija bunicilor, pentru ca parintii, acoperiti de datorii si dorind sa asigure copiilor lor un trai decent, pleaca la munca in strainatate.
In ultimii ani, se simte tot mai des si mai puternic, absenta parintilor in educatia copiilor. Statisticile arata ingrijorator si sunt inregistrate tot mai multe cazuri de depresie in randul copiilor.
La cabinet vin tot mai multi copii cu tulburari de adaptare, tulburari de comportament, cu stima de sine scazuta, o imagine de sine fragmentata, cu simptome borderline etc.
Lipsa fizica si emotionala a parintilor si implicarea acestora in viata copiilor, a lasat urme adanci in personalitatea acestora.
Ne pierdem de noi si in felul acesta si de ceilalti, devenim niste dezradacinati, solidaritatea dispare in neant, iar noi suntem lipsiti de puncte de reper, lipsiti de valori si de modele.
Vedem privelisti aberante: in unele situatii, rolurile se inverseaza, parinti devin niste neadaptati, ” crescuti” de catre copiii maturizati prea devreme, vedem copii fragili care-si ” duc” parintii in spate.
Pana la urma, decizia de a alege ceea ce vrem sa fim si cum vrem sa fim, apartine fiecaruia dintre noi si este o optiune personala, pe care e important sa ne-o asumam…
Conform studiilor de specialitate cauzele infertilitatii sunt:
– 30 % cauze de natura masculina
– 30 % cauze de natura feminina
– 10 % combinate – 25 % inexplicabile ( psihologice/ emotionale)
– 5 % alte cauze
Putem vorbi de o infertilitate de natura psihologica, atunci cand nu sunt identificate cauze anatomice sau fiziologice in urma efectuarii analizelor de specialitate.
Cand ai de-a face cu acest diagnostic, e important sa cauti si sa lucrezi in psihoterapie cu aceste cauze inexplicabile.
Dorinta de a avea copii apare in copilaria mica si este foarte complexa. Pentru barbat este o dorinta de perpetuare, de a lasa ceva in urma. Pentru femeie exista nevoia de instinct, de reproducere, nevoia de a avea grija si este o etapa in implinirea feminitatii etc.
Deasemenea, inseminarea este insotita de stres si teama, mai ales daca experientele anterioare au fost soldate cu esec.
Atunci cand nu exista cauze organce ale infertilitatii,
putem vorbi de cauze ” inexplicabile”, psihologice care stau la baza acesteia
– sterilitate de ordin psihologic.
Vorbim de o sterilitate inexplicabila ( 25 %) care, la prima vedere, nu este luata in considerare.
Exista o serie de aspecte ce pot influenta fertilitatea si dorinta de a avea copii si uneori se pot combina mai multi factori:
cand persoana s-a nascut intr-o familie numeroasa
cand familia de origine a fost abuziva ( parentalitatea este asociata cu traumele din copilarie)
cand intre mezinul familiei si cel mai mare copil exista o diferenta mare de ani ( 15- 20 ani)
cand mediul de origine este sarac material, intelectual ( saracia psihoculturala)
cand exista unui sentiment de insecuritate care isi are originile in perioada copilariei
cand parintii s-au casatorit fiindca au fost nevoiti/ obligati de aparitia unui copil
cand persoana considera ca ea este cauza despartirii sau a divortului parintilor
in cazul unei conceptii a copilului care a pus probleme in trecut ( ex. Cand mama casatorita concepe un copil cu un alt barbat)
cand exista frica de a avea un copil cu probleme fizice/ psihice
cand femeia nu isi accepta feminitatea si nu se identifica cu mama sa
cand exista un doliu care nu s-a incheiat
cand parintii proprii au conceput copilul tarziu ( o imagine hibrida intre parinti si bunici)
cand persoana e indragostita in secret de o ruda ( frate/ sora, var etc)
cand exista un secret care priveste familia de origine ( sterilitate de ordin psihologic)
cand unul dintre parinti este indepartat de viata de familie
cand unul dintre parteneri joaca rolul copilului si este mentinut in acest rol, de catre celalalt partener ( locul copilului este ocupat deja), iar venirea pe lume a unui copil poate pune in pericol aceasta relatie
cand exista o situatie incestuoasa ascunsa ( incest secundar- acesta poate sa sterilizeze diferite aspecte ale existentei, astfel incat capacitatea creatoare poate sa dispara )
De cele mai multe ori, conflictul care sta la baza infertilitatii este ignorat,
iar identificarea si formularea acestuia in psihoterapie
ajuta la anularea simptomului.
Prin urmare, existenta acestor cauze legate de tot ceea ce tine de conceptie si maternitate, subliniaza necesitatea colaborarii dintre medic si psihoterapeut.
Daca treci printr-o astfel de experienta si simti ca vrei sa rezolvi blocajele emotionale care se ascund in spatele infertilitatii de natura psihologica, suna-ma acum si fa o programare!
” Copilul e cea mai importanta parte a Adultului.”
M. Montessori
Copilul este in mod natural curios si impins de dorinta de a sti, de a afla, astfel incat, daca noi, ca si parinti nu-i oferim raspunsuri la intrebarile sale, el le va cauta si le va gasi.
Este foarte important, pentru dezvoltarea sanatoasa si armoniosa a copilului sa existe, din partea parintelui, o atitudine de deschidere, transparenta si flexibilitate in gandire si comportament.
Sexualitatea este un aspect important al vietii si trebuie tratat cu deschidere si respect.
In ziua de azi, copiii au o dezvoltare mai precoce decat am avut-o noi, cei care astazi suntem parinti. Ei se maturizeaza mai devreme, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Datorita faptului ca ei au acces la tot felul de informatii, inclusiv cele care privesc, intr-o mai mare sau mai mica masura viata sexuala, incep sa-si puna tot felul de intrebari . Intre 6 si 9 ani, preocuparile legate de viata sexuala, capata o alta forma.
Copiii incep sa-si dezvolte cunostintele si abilitatile sociale si scolare, incep sa-si delimiteze teritoriul, si apare nevoia de intimitate si este esential ca aceasta sa fie respectata.
In general, copiii sunt dornici de-a explora si acum incep sa-si afirme identitatea sexuala. Apare interesul fata de sexul opus, uneori mai devreme de 9 ani, ( sexualizare precoce, suprasexualizare) datorita mijloacelor media, a comportamentelor promovate ( prin muzica, seriale pentru adolescenti la care copiii privesc etc), a articolelor de imbracaminte si accesoriilor puternic sexualizate ( care, de multe ori sunt o copie a hainelor pentru adulti).
Discutiile legate de viata sexuala pot fi un subiect delicat, dar se poate porni in explorarea acesteia tocmai de la diferentele dintre femei si barbati ( pe care copilul le observa) de la imbracamintea, comportamentele si limbajul protagonistilor din serialele pentru copii, din videoclipurile muzicale, sau de la sentimentele pe care copilul le simte in legatura cu propriul corp, sau pe care le poate trai in relatiile cu sexul opus.
Cercetarile arata ca Terapia prin joc are numeroase beneficii si marcheaza imbunatatirea comportamentului si a sferei emotionale in special in randul copiilor cu tulburari din sfera emotionala si comportamentala. Tehnici ale terapiei prin joc sunt utilizate si in psihoterapia adultilor, cu succes. (mai mult…)
De multe ori, adultul care se simte singur, înghite medicamente, se droghează, dezvoltă comportamente adictive, consumă alcool, mâncare în exces, merge la cinema, merge în vizită la prieteni şi cunoştinţe şi face orice pentru a astupa „ groapa”, acel vid interior. De multe ori, aceste persoane nu ştiu ce să facă cu ele, cu corpul lor, cu spaţiul care le aparţine, cu sufletul lor, nu ştiu ce să facă cu timpul lor…
