” Copilul e cea mai importanta parte a Adultului.”
M. Montessori
Copilul este in mod natural curios si impins de dorinta de a sti, de a afla, astfel incat, daca noi, ca si parinti nu-i oferim raspunsuri la intrebarile sale, el le va cauta si le va gasi.
Este foarte important, pentru dezvoltarea sanatoasa si armoniosa a copilului sa existe, din partea parintelui, o atitudine de deschidere, transparenta si flexibilitate in gandire si comportament.
Sexualitatea este un aspect important al vietii si trebuie tratat cu deschidere si respect.
In ziua de azi, copiii au o dezvoltare mai precoce decat am avut-o noi, cei care astazi suntem parinti. Ei se maturizeaza mai devreme, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Datorita faptului ca ei au acces la tot felul de informatii, inclusiv cele care privesc, intr-o mai mare sau mai mica masura viata sexuala, incep sa-si puna tot felul de intrebari . Intre 6 si 9 ani, preocuparile legate de viata sexuala, capata o alta forma.
Copiii incep sa-si dezvolte cunostintele si abilitatile sociale si scolare, incep sa-si delimiteze teritoriul, si apare nevoia de intimitate si este esential ca aceasta sa fie respectata.
In general, copiii sunt dornici de-a explora si acum incep sa-si afirme identitatea sexuala. Apare interesul fata de sexul opus, uneori mai devreme de 9 ani, ( sexualizare precoce, suprasexualizare) datorita mijloacelor media, a comportamentelor promovate ( prin muzica, seriale pentru adolescenti la care copiii privesc etc), a articolelor de imbracaminte si accesoriilor puternic sexualizate ( care, de multe ori sunt o copie a hainelor pentru adulti).
Discutiile legate de viata sexuala pot fi un subiect delicat, dar se poate porni in explorarea acesteia tocmai de la diferentele dintre femei si barbati ( pe care copilul le observa) de la imbracamintea, comportamentele si limbajul protagonistilor din serialele pentru copii, din videoclipurile muzicale, sau de la sentimentele pe care copilul le simte in legatura cu propriul corp, sau pe care le poate trai in relatiile cu sexul opus.
”Iata cealalta persoana, clientul meu. Ma tem putin de el, ma tem de adancurile din el, asa cum ma tem putin de adancurile din mine.
Si totusi, pe masura ce vorbeste, incep sa simt respect fata de el, sa simt ca ma inrudesc cu el. Simt cat de inspaimantatoare e pentru el lumea sa, cat de mult se straduieste s-o tina pe loc. As vrea sa-i simt sentimentele si as vrea ca el sa stie ca ii inteleg sentimentele. As vrea ca el sa stie ca ma aflu alaturi de el in lumea sa mica, stramta, contractata si ca o pot privi relativ fara teama. Poate ca pot face din ea o lume mai sigura pentru el.
As vrea ca sentimentele mele din aceasta relatie cu el sa fie cat mai clare si mai transparente cu putinta, asa incat sa constituie pentru el o realitate perceptibila, la care se poate intoarce iarasi si iarasi.
As vrea sa-l insotesc in calatoria infricosatoare in sine insusi, in frica, ura si iubirea ingropate, pe care n-a putut niciodata sa le lase sa curga in el.
Recunosc ca aceasta este o calatorie foarte omeneasca si imprevizibila pentru mine, la fel ca pentru el, si ca s-ar putea ca, fara a-mi cunoaste frica, sa ma crispez si sa ma ascund in mine insumi de unele dintre sentimentele pe care le descopera. In aceasta privinta, stiu ca putinta mea de a-l ajuta va fi limitata.
Imi dau seama ca uneori propriile lui frici il vor face sa ma perceapa ca nesimtitor, ca pe un intrus, ca pe cineva care nu intelege, ca pe cineva care respinge.
Vreau sa accept pe deplin aceste sentimente ale sale si totodata sper ca propriile mele sentimente reale vor transpare atat de clar, incat sa fie imposibil ca el sa nu le perceapa, in timp. Mai presus de toate, vreau sa gaseasca in mine o persoana reala. Nu trebuie sa ma nelinisteasca intrebarea daca sentimentele mele sunt ”terapeutice”.
Ceea ce sunt si ceea ce simt e suficient de bun ca baza pentru terapie, daca pot sa fiu, transparent, ceea ce sunt si ceea ce simt in relatia cu el. Atunci, poate ca el va putea sa fie ceea ce este, deschis si fara frica.”
Carl Rogers- ” A deveni o persoana: Experienta unui psihoterapeut”
Carl Rogers ( 1902- 1987) psiholog – psihoterapeut, initiatorul Psihoterapiei Centrate pe Persoana, ( diferita de abordarea cognitiva si de cea psihanalitica) este cel care introduce termenul de client, inlocuindu-l pe cel de pacient ( pacientul fiind vazut ca o persoana ” bolnava”)
Psihoterapia Centrata pe Persoana
– face parte din categoria psihoterapiilor umaniste ( psihologia umanista fiind considerata ” a treia forta” in psihologie
– a aparut ca o reactie impotriva directionarii intalnite in psihanaliza ( unde terapeutul stie ce e mai bine, concentrarea fiind mai mult pe problema, decat pe persoana) si ca o reactie la ” modelul medical” ( prin care clientii sunt vazuti ca ” pacienti”)
Oamenii sunt vazuti ca avand un mare potential de a se intelege pe ei insisi si de a- si rezolva problemele, fara interventia directa a psihoterapeutului si sunt capabili sa se autodirectioneze, atunci cand sunt implicati intr-o relatie terapeutica.
Carl Rogers a schimbat modelul traditional de terapie:
– a scos in evidenta faptul ca cel care stie cel mai bine ce are nevoie este clientul- el este ” expertul”
– a schimbat convingerea conform careia clientul nu poate sa inteleaga si sa- si rezolve problemele, decat cu ajutorul psihoterapeutului
– a pus accentul mai mult pe persoana, pe resursele si valorile sale, decat pe problemele sale
– a subliniat ca organismul uman are o ” tendinta la actualizare” prezenta in fundal, care tinde sa dezvolte si sa stimuleze intregul organism si capacitatile sale, in directia obtinerii autonomiei
Psihoterapia centrata pe persoana ofera clientului, prin congruenta, empatie si acceptare pozitiva neconditionata, acea relatie sanatoasa, constructiva, prin care, persoana invata sa renunte la conditiile de valorizare impuse si sa le inlocuiasca cu dorintele sale reale, tinand cont de nevoile sale si nu de satisfacerea nevoilor celorlati.
Principiul de baza al Psihoterapiei Centrate pe Persoana este Principiul Actualizarii.
” Fiecare om are un potential unic de dezvoltare, de crestere si de schimbare in directii sanatoase si pozitive. Asigurarea unui climat liber de constrangeri externe, va face ca acest potential sa ghideze intregul comportament al persoanei” ( Carl Rogers – 1951)
De multe ori, fara sa vrem, incercam sa-i schimbam pe cei din jurul nostru, mai mult, sau mai putin constient…
Cred ca important este sa luam lucrurile si persoanele, asa cum vin, asa cum sunt…
Atunci cand ne asteptam ca persoanele sa fie intr-un anumit fel, iar situatiile sa evolueze intr-un fel anume, ne facem rau singuri…
Cred ca, atunci cand nu ai asteptari, si poti sa accepti ceea ce este, asa cum este, se mentine starea de echilibru, traiesti in prezent si esti conectat la tine.
Sa astepti de la altcineva sa fie asa cum iti doresti, sau ca lucrurile sa evolueze exact asa cum vrei, inseamna o mare nevoie de control. Si o dovada de neincredere … in tine …
Oamenii, situatiile, nu sunt asa cum vrem noi sa fie si singurii asupra carora putem avea control suntem noi insine…
Fiecare om este unic si e bine asa. Nici gemenii nu sunt identici…
A fi tu, asa cum esti, in relatia cu celalalt, e o expresie a libertatii pe care ti-o acorzi tie, dar si celuilalt. A-l accepta pe celalalt asa cum este, reprezinta o dovada de respect, de incredere si, nu in ultimul rand, de iubire. In acest fel ii respectam unicitatea si libertatea de a fi.
A fi tu, asa cum esti, inseamna a-l putea accepta si pe celalalt cu felul lui de a fi. Daca nu putem sa facem asta pentru noi, in primul rand, e greu de crezut ca il vom lasa pe celalalt sa fie asa cum este el.
Asa ca, in primul rand, sa ne intoarcem la noi, fiindca interactiunea cu ceilalti spune, de fiecare data, ceva despre noi.
Relatiile autentice, sunt destul de rare, iar fara incredere si respect reciproc, acestea nu exista… Exista orice altceva, dar nu autenticitate…
Deci, atunci cand nu- l accept pe celalalt asa cum este, de fapt, nu ma accept pe mine, asa cum sunt…
People will do anything, no matter how absurd, in order to avoid facing their own soul. Carl Jung
Oricat de mari ar fi golurile din sufletul nostru avem tendinta sa aratam tuturor ca suntem fericiti si optimisti…
De ce trebuie sa ne ascundem nemultumirea, nefericirea, neplacerea… de ce acestea nu sunt acceptate? Si acestea sunt parte din viata.
Incotro ne indreptam? Suntem atat de multumiti si fericiti pe cat aratam celorlati? Igiena sufletului este esentiala. Este vorba de sanatatea noasta mentala si de cea emotionala. Cand avem o problema fizica, mergem la medic, daca ne doare maseaua, apelam la stomatolog…
De ce pare atat de greu sa accepti ca ai o problema sufleteasca si ca suferi? Sau ca nu te simti bine cu tine? Ori cu o situatie in care te afli? De ce este atat de greu sa accepti ca ai ajuns intr-un punct in care nu mai gasesti resursele interioare care sa te ajute sa-ti restabilesti echilibrul?
Fiecare dispune de aceste resurse, doar ca in anumite momente ale vietii, ele sunt blocate, nu mai functioneaza din diverse motive, energia necesara activarii lor, nu mai este deajuns.
Fericirea nu inseamna ceea ce ai, ea depinde de ceea ce esti tu,
de felul in care te simti tu cu tine, de structura ta psihica, emotionala.
Fericirea vine din interior, si nu din lucruri exterioare.
De ce omul asteapta pana cand nu mai poate?
Realizati cat de profunda este suferinta unui om care se sinucide, astfel incat instinctul de supravietuire, care este cel mai puternic, nu mai poate actiona?
Suferinta anihileaza complet acest instinct. Suferinta ( si aici vorbim de sfera emotionala) e atat de profunda si dureroasa, incat nu-i mai poti face fata. Pierderea pe care o traim in adancul sufletului nostru, nu mai poate fi contrabalansata cu nimic, nu mai exista nimic in afara noastra care sa aiba puterea sa ne ridice. Si atunci actul final, vine ca o eliberare…
Din pacate, directia in care se indreapta societatea si studiile arata ca numarul persoanelor cu probleme de sanatate psihica s- a dublat si sunt in crestere…
Tu, cat de fericit/ nefericit esti, de fapt? Poti sa recunosti asta macar fata de tine…
Te poti ascunde de oricine, doar de tine, nu!