Metode și instrumente utilizate în procesul de evaluare logopedică, psihopedagogică etc în funcție de specificul activității psihologului supervizat;
– Intervenția psihologică, în limitele competenței psihologului specializat în psihopedagogie specială, logopedie;
– Elaborarea unor documente specifice activității psihologului specializat în psihopedagogie specială/ logopedie:
– Raport de evaluare complexă psihopedagogică,
– Fișa de evaluare psihologopedică, etc.
– Formarea profesională, susținerea de workshop-uri teoretice și practice, în funcție de domeniul de competență.
DURATA PROGRAMULUI:
min100 ore de supervizare (conform cerințelor Colegiului Psihologilor din România)
RITM DE LUCRU:
• Frecvența sedințelor se stabilește de comun acord cu supervizatul
MOD DE DESFĂȘURARE: Online/ fizic
VALOARE INVESTIȚIE – 400 lei / lună
* Înscrierea se face în limita locurilor disponibile!
Avantajele supervizării sub îndrumarea mea:
Beneficiezi de experiența mea de peste 29 de ani în domeniile: Psihopedagogie Specială ( PPS), Logopedie, Consiliere Psihopedagogică și Psihoterapie ( terapie prin joc și teatru, artterapie, terapie prin tehnici expresiv-creative, psihoterapie centrată pe persoană)
Primești materiale și resurse gratuite pe care le poți utiliza în activitatea ta de evaluare și intervenție specifică
Integrarea în activitatea ta a unor tehnici de lucru utilizate în Art Terapie, Terapie prin joc și Dramaterapie
Utilizarea marionetelor în Terapia Logopedică
Utilizarea Art Terapiei, a tehnicilor expresiv- creative în Psihopedagogie Specială
Despre supervizor:
– Psiholog Specialist, Supervizor – Psihopedagogie specială, Logopedie – Psihoterapeut ( Psihoterapie Centrată pe Persoană, Terapie prin Joc și Dramaterapie) – Art Terapie în Psiho-Oncologie si Traumă – Consiliere Psihopedagogică – Profesor de dicție – Formator de Formatori – Manager de Proiect – Membru ales în Comitetul Filialei București a Colegiului Psihologilor din România
Atunci cand copilul nu poate sa #citeasca si sa #scrie corect, cand nu #intelege ceea ce a citit, cand vezi ca nu- i place la #scoala, fiindca i se pare greu, poate fi vorba despre dislexie.
Copiii predispuși spre dislexie sunt copiii cu varsta intre 5- 6 ani si cei care incep clasa a I- a.
Dislexia nu depinde de nivelul de #inteligență! Si copiii cu nivel de inteligenta ridicat, pot prezenta tulburari de invatare.
Iata cateva aspecte care te ajută să identifici dificultățile de citire ale copilului.
Pronunță cu dificultate cuvintele noi sau confundă cuvinte asemănătoare.
Are dificultăți în recunoașterea sunetelor și literelor ce alcătuiesc cuvintele citite
Adaugă sau elimină sunete.
Nu reține cuvintele, citindu-le pe litere sau silabisindu-le de fiecare dată, chiar dacă ele se repetă pe o pagină.
Sare cuvinte din propoziții și nu- si da seama, nu se oprește să se corecteze.
Adesea „ghicește” cuvintele, în loc să le silabisească sau să le citească pe litere.
Întâmpină probleme când trebuie să citească un text cu voce tare și cu intonație.
Citește lent, de cele mai multe ori ignorând semnele de punctuație.
Are dificultăți de înțelegere a textului- nu înțelege întotdeauna ce a citit
Nu reușește să facă un rezumat dupa ce a terminat de citit
Evită să citească, mai ales cu voce tare.
Se lasă foarte ușor distras când trebuie să citească, nu reușește să se concentreze.
De cele mai multe ori, terapia copiilor dislexici nu se rezumă la dezvoltarea abilităților de scris- citit sau la dezvoltarea unor capacități cognitive deficitare, ci este necesară consilierea psihologică și uneori, psihoterapia.
Copiii cu dificultăți de învățare se confruntă frecvent cu tulburări emoționale, care se răsfrâng asupra personalității.
#Eșecul școlar, va determina o imagine de sine negativă, stimă de sine scăzută, complex de inferioritate, anxietate, tulburări de comportament, tulburări psihosomatice.
Copiii au dificultăti de #integrare în colectivul clasei și pot ajunge victime ale violentei.
Dificultatile se vor transpune și în scris= #disgrafie
Neapărat apelează la un #logoped pentru o evaluare complexă psiho- logopedică
Evolutia familiei in ultimele decenii a urmat un traseu pe directia patriarhat- parteneriat, in zilele noastre, femeia asumandu-si mai multe roluri, carora trebuie sa le faca fata si datorita carora, relatia de familie si de cuplu, poate fi afectata.
Prin urmare, in functie de perspectiva din care privim, relatia dintre parteneri si relatiile in cadrul familiei, pot fi simplificate sau complicate.
De multe ori parintii se simt depasiti, uneori intra nepregatiti in rolul de parinte si de partener de cuplu/ de viata, iar ritmul accelerat in care curge viata noastra si cerintele societatii isi pun amprenta asupra evolutiei familei, influentand rata divorturilor, numarul casatoriilor, momentul aparitiei copiilor etc .
In ultimul timp, totul este analizat si planificat pentru ca sa fie perfect: ne facem planuri in functie de conditiile/ constrangerile ” impuse” de societate, prioritare devin cariera, stabilitatea financiara, situatia materiala etc. Viata noastra a ajuns sa fie controlata de valorile/ nonvalorile promovate de societate si in special de media ( tv, presa scrisa, publicitate etc).
Copiii ajung sa creasca singuri, sau se afla in grija bunicilor, pentru ca parintii, acoperiti de datorii si dorind sa asigure copiilor lor un trai decent, pleaca la munca in strainatate.
In ultimii ani, se simte tot mai des si mai puternic, absenta parintilor in educatia copiilor. Statisticile arata ingrijorator si sunt inregistrate tot mai multe cazuri de depresie in randul copiilor.
La cabinet vin tot mai multi copii cu tulburari de adaptare, tulburari de comportament, cu stima de sine scazuta, o imagine de sine fragmentata, cu simptome borderline etc.
Lipsa fizica si emotionala a parintilor si implicarea acestora in viata copiilor, a lasat urme adanci in personalitatea acestora.
Ne pierdem de noi si in felul acesta si de ceilalti, devenim niste dezradacinati, solidaritatea dispare in neant, iar noi suntem lipsiti de puncte de reper, lipsiti de valori si de modele.
Vedem privelisti aberante: in unele situatii, rolurile se inverseaza, parinti devin niste neadaptati, ” crescuti” de catre copiii maturizati prea devreme, vedem copii fragili care-si ” duc” parintii in spate.
Pana la urma, decizia de a alege ceea ce vrem sa fim si cum vrem sa fim, apartine fiecaruia dintre noi si este o optiune personala, pe care e important sa ne-o asumam…
Crearea acestui tip de relaţie, necesită mult timp înainte de a începe actvitatea terapeutică propriu zisă.
Conform cu Axline ( 1989), elementul cel mai important în terapie
este relaţia terapeutică ( relatia care se creaza intre client şi terapeut).
Este necesară acceptarea clientului ( copil/ adult) asa cum este el, o dovadă a ceea ce persoana poate să ofere şi o reflectare/ feedback înspre client – al sentimentelor acestuia, al emoţiilor sale si a situaţiilor pe care acesta le aduce in terapie.
În această manieră, terapeutul este prezent emoţional în viaţa copilului.
Winnicot ( 1965) afirmă că relaţia terapeutică are multe în comun cu procesul natural al relaţionării dintre mamă şi copil- relaţia care se stabileşte între cei doi. În cadrul acestei relaţii, sunt împărtăşite principiile care stau la baza toleranţei, acceptării şi respectului, acestea fiind atributele unei „ mame suficient de bune „.
Copilul ( adultul care, acum, vine la terapie) nu a fost continut, inteles empatic si acceptat asa cum a fost el, cu toate emotiile si comportamentele sale, in copilarie...
Aceasta continere o face, de cele mai multe ori mama, care este figura primara de atasament.
De cele mai multe ori, ca terapeuti, lucram pe restabilirea unei relatii pierdute cu mama ( o relatie deficitara). Poate ca, fiind copii, nevoile noastre nu au fost intampinate, intelese si implinite de catre parinti. E posibil sa ne simtim deconectati de la proprii parinti, si atunci, cum sa fim conectati la noi? Unele parti din noi pot fi atat de straine si de necunoscute…
Conexiunea rupta in copilarie are nevoie sa fie restabilita,
inteleasa, acceptata, integrata, ca facand parte din sine.
Clientul/ pacientul are nevoie să înveţe să aibă încredere în terapeut, ca în cel care il ajută să intre în contact cu oportunităţile de vindecare şi schimbare, în aceeaşi măsură în care este important ca terapeutul să aibă încredere în abilitatea clientului de a realiza schimbările necesare în viaţa sa, dacă i s-ar oferi aceste oportunităţi.
De ce are nevoie o relatie de cuplu, pentru a functiona?
In primul rand de cei doi si de prezenta lor constienta, de incredere si respect. Acordajul ( emotional si fizic) este foarte important in relatia de cuplu. Daca partenerii nu se sincronizeaza, va fi dificil pentru acestia ” sa danseze” impreuna…
Ambii parteneri au nevoie sa fie deschisi si foarte atenti unul la celalalt, receptivi la ceea ce ofera si primesc, adica sa fie pe aceeasi ” lungime de unda”.
Exact ca in Tangoul Argentinian – dansul cel mai incarcat de senzualitate.
Aceasta curgere, unul intr-altul, este esentiala pentru armonizarea relatiei.
Este vorba de ” a fi constient ” in relatie, de sentimente si mai putin de pasi… Este vorba de a-l simti pe celalalt.
Dar cum poti sa il simti pe celalalt, atunci cand nu te simti pe tine?
Pronunță cu dificultate cuvintele noi sau confundă cuvinte asemănătoare.
De cele mai multe ori, terapia copiilor dislexici nu se rezumă la dezvoltarea abilităților de scris- citit sau la dezvoltarea unor capacități cognitive deficitare, ci este necesară consilierea psihologică și uneori, psihoterapia.
Dificultatile se vor transpune și în scris= 
