Cuplurile nefericite ajung asa datorita ranilor pe care fiecare partener le aduce cu sine, rani care vin, de cele mai multe ori din trecut, din relatia cu parintii. Relatiile noastre de iubire depind de tipul de atasament pe care l-am dezvoltat in copilarie…
Fiecare duce cu sine, la maturitate, nevoi neimplinite ca si copii, rani nevindecate, traume, frici, imagine de sine negativa, stima de sine degradata…
Cei mai curajosi vin in terapie si povestesc despre relatia cu parintii, despre cum s-au simtit ca si copii: poate nu intotdeauna au fost intampinati in nevoile lor, poate au fost respinsi, nu s-au simtit iubiti si acceptati ca si copii, poate asteptarile parintilor au fost prea mari etc
Poate ca uneori parintii, prea absorbiti de grijile si fricile lor, suferind la randul lor ca si copii, nu au stiut cum sa fie alaturi de ei, sa-i sustina, sa-i contina cu toate emotiile si trairile lor, sa-i accepte asa cum sunt…
Uneori, parintii au fost prezenti, dar ne-au neglijat sau abuzat. Alteori, parintii (amandoi sau doar unul dintre ei) au fost absenti fizic ( in urma mortii/ divortului) sau, chiar daca au fost prezenti fizic, au fost absenti emotional…
Fiecare dintre noi are ranile sale, cicatricile sale emotionale, pe care a incercat, sau nu, sa le vindece…
E greu sa ne apropiem de ele, sa ne dam voie sa le simtim, de aceea, de cele mai multe ori, nu ne mai gandim la ele, evitam sa vorbim despre acestea, dar asta nu inseamna ca au disparut. Poate ne este frica sau rusine si nu vrem sa vedem ce e acolo, dar putem face asta intr-un spatiu sigur, continator, in psihoterapie.
Atata timp cat vom refuza sa ne uitam la ele si sa le acceptam ( fiindca ele sunt ale noastre, nu ale altora), ranile vor fi mereu acolo si daca nu vom avea grija de ele, vor avea ele ” grija” de noi, reactivandu-se atunci cand vom simti frica de a pierde relatia, de a pierde iubirea partenerului.
Uneori, nu mai putem face nici macar cuplu, fiindca suntem prea plini de fricile din noi…
Deconectati de la proprii parinti, ajungem sa ne simtim instrainati de noi.
Si cum putem fi conectati la celalalt, atunci cand suntem deconectati, in primul rand de la noi?
Ceea ce simţi, vine din tine, nu din afara ta. Cu cât respingi mai mult aceste sentimente, trăiri, cu atât ele se vor întoarce şi mai mult la tine.
Pentru că ele nu au unde să se duca în altă parte, atâta timp cât îţi aparţin…
Sunt ale tale şi e important să ai grijă de ele.
Poate sună paradoxal, dar ele chiar au nevoie de iubirea ta.
Important este să le dai voie să fie, să le exprimi, să le exteriorizezi, să le accepţi, să le conţii.
Poate te sperie asta, poate sună imposibil de realizat.
Ca să faci singur asta, poate să pară chiar înfricoşător… Dar nu eşti singur!
Dă-ţi voie să-ţi trăieşti tristeţile şi alte sentimente care-ţi aparţin, într-un spaţiu sigur, fiind însoţit în explorarea trăirilor tale,
de un psihoterapeut.
In urma unui eveniment traumatic, e nevoie de timp si spatiu pentru continerea suferintei si a tuturor emotiilor ce o insotesc.
Socul emotional care apare la inceput este urmat de furie, de neputinta, depresie si trairi puternice care au nevoie sa fie continute si exprimate intr-un cadru psihoterapeutic, adecvat.
Arsurile cauzeaza cicatrici fizice si emotionale, care vor aminti victimei si familiei acesteia, evenimentul traumatic. Practic, toata viata vor exista evidente fizice ale evenimentului traumatic.
O problema majora a pacientilor care au experimentat trauma prin arsura, este aceea ca persoana se lupta cu o schimbare a imaginii corporale, pe care are nevoie sa o accepte.
Pacientii cu arsuri la nivelul fetei si mainilor, deci la nivelul partilor expuse ale corpului, sunt afectati psihic mai mult decat pacientii care sufera arsuri pe parti ale corpului neexpuse vizual.
Vizibilitatea crescuta a arsurilor face ca trauma si efectele psihologice ale acesteia sa fie mai accentuate.
Multe dintre aceste persoane sufera de depresie.
Psihoterapia imediata in aceste sitiuatii de criza are ca obiective evaluarea agentilor stresori, a situatiilor de risc, a mecanismelor de coping ( de a face fata situatiei) a rezilientei etc.
Familia si suportul oferit de aceasta are un rol esential in recuperarea pacientului cu arsuri.
Evaluarea acestor factori trebuie inceputa cat mai curand posibil. Deasemenea se evalueaza si familia, pentru a se stabili factorii de risc si punctele forte pe care aceasta le are in sustinerea si recuperarea pacientului cu arsuri. Prin urmare, se lucreaza si cu familia in acelasi mod in care se lucreaza si cu pacientul.
Persoanele cu arsuri, in afara problemelor fizice, au simptome psihologice de dezorientare, confuzie, tulburari tranzitorii de somn si delir, probleme de concentrare, de alimentatie etc.
E important, ca acestea si famila, sa stie ca problemele vor continua o perioada.
In urma unui asememea eveniment traumatic, pacientii cu arsuri, au o perceptie distorsionata a realitatii, o sensibilitate crescuta, o stare de anxietate amplificata.
Tratamentul medicamentos si chirurgical trebuie instituit in acelasi timp cu cel psihoterapeutic pentru rezolvarea crizelor fiziologice. Aceasta perioada este si o perioada critica din punct de vedere psihologic.
Pacientul cu arsuri are o stare de anxietate crescuta, frica de moarte, frica de durere si frica de interventiile chirigicale in acelasi timp. Toate acestea pot imprima o directie diferita si influenteaza evolutia pacientului in procesul de recuperare.
Factorii psihologici au o influenta majora in gestionarea durerii si anxietatii.
Chiar daca persoanele sunt in stare critica sau grava , e foarte important sa li se vorbeasca. Chiar daca nu raspund, nu inseamna ca nu aud.
Familia reprezinta suportul esential in recuperarea pacientilor cu arsuri, deoarece ea poate oferi un punct de sprijin pentru directie si control.
Pentru pacientul care a experimentat o situatie traumatica, situatie in care nu a avut niciun control, e important sa existe continere intr-un timp si spatiu, in care el sa poata recastiga controlul.
Prin urmare, in procesul psihoterapeutic, persoana este ajutata sa faca asta.
Persoana este ajutata sa se concentreze in prezent.
copyright@ Laura Ciocoiu
Ulterior interventiei in criza, sunt utilizate tehnicile creative- expresive, deoarece trauma este incapsulata la nivel corporal, mai mult sub forma imaginilor si a trairilor, decat sub forma cuvintelor.
Appleton ( 2001) a studiat efectele tehnicilor expresiv- creative asupra pacientilor cu arsuri, care au necesitat spitalizarea. In astfel de traume, rolul psihoterapeutului in interventia traumatica este de a oferi posibilitatea exprimarii terapeutice si mobilizarea resurselor atat de profunde ale persoanei, pe drumul catre de recuperare.
People will do anything, no matter how absurd, in order to avoid facing their own soul. Carl Jung
Oricat de mari ar fi golurile din sufletul nostru avem tendinta sa aratam tuturor ca suntem fericiti si optimisti…
De ce trebuie sa ne ascundem nemultumirea, nefericirea, neplacerea… de ce acestea nu sunt acceptate? Si acestea sunt parte din viata.
Incotro ne indreptam? Suntem atat de multumiti si fericiti pe cat aratam celorlati? Igiena sufletului este esentiala. Este vorba de sanatatea noasta mentala si de cea emotionala. Cand avem o problema fizica, mergem la medic, daca ne doare maseaua, apelam la stomatolog…
De ce pare atat de greu sa accepti ca ai o problema sufleteasca si ca suferi? Sau ca nu te simti bine cu tine? Ori cu o situatie in care te afli? De ce este atat de greu sa accepti ca ai ajuns intr-un punct in care nu mai gasesti resursele interioare care sa te ajute sa-ti restabilesti echilibrul?
Fiecare dispune de aceste resurse, doar ca in anumite momente ale vietii, ele sunt blocate, nu mai functioneaza din diverse motive, energia necesara activarii lor, nu mai este deajuns.
Fericirea nu inseamna ceea ce ai, ea depinde de ceea ce esti tu,
de felul in care te simti tu cu tine, de structura ta psihica, emotionala.
Fericirea vine din interior, si nu din lucruri exterioare.
De ce omul asteapta pana cand nu mai poate?
Realizati cat de profunda este suferinta unui om care se sinucide, astfel incat instinctul de supravietuire, care este cel mai puternic, nu mai poate actiona?
Suferinta anihileaza complet acest instinct. Suferinta ( si aici vorbim de sfera emotionala) e atat de profunda si dureroasa, incat nu-i mai poti face fata. Pierderea pe care o traim in adancul sufletului nostru, nu mai poate fi contrabalansata cu nimic, nu mai exista nimic in afara noastra care sa aiba puterea sa ne ridice. Si atunci actul final, vine ca o eliberare…
Din pacate, directia in care se indreapta societatea si studiile arata ca numarul persoanelor cu probleme de sanatate psihica s- a dublat si sunt in crestere…
Tu, cat de fericit/ nefericit esti, de fapt? Poti sa recunosti asta macar fata de tine…
Te poti ascunde de oricine, doar de tine, nu!
The Hand That Rocks The Cradle Is The Hand That Rules The World
( Mana care impinge leaganul, conduce lumea)
William Ross Wallace (1819 – 1881)
.
În data de 28 noiembrie 2013 am avut ocazia să particip la Conferinţa Internaţională “Woman’s Health – Sănătatea femeii, Provocări ale trecutului & oportunităţi pentru viitor”, o iniţiativă deosebită şi un prilej de a aduce împreună, într-un cadru profesional de înaltă ţinută, specialişti şi persoane care activează în domeniul sănătăţii.
Ca specialist, psiholog-psihoterapeut, consider că nu putem vorbi despre sănătate fără să vorbim şi despre sănătate psihică. Aşa cum arată numeroase studii, sănătatea fizică interrelaţionează cu sănătatea psihică şi depind una de cealaltă.
” Pentru ca Lumea să fie fericită, avem nevoie ca popoarele să fie fericite. Pentru ca popoarele să fie fericite, avem nevoie ca familiile să fie fericite. Pentru ca familiile să fie fericite, avem nevoie ca femeile să fie fericite, alături de bărbaţii lor.”( Laura -Simona Ciocoiu)
În ţările cu tradiţie în domeniul psihologiei, a merge la psihoterapeut / psiholog, atunci când simţi că problemele te depăşesc, este ceva absolut firesc, ţine de normalitate (aşa cum mergi la medic, atunci când ai o problemă fizică sau aşa cum soliciţi ajutorul unui avocat, când ai o problemă de natură juridică).
Dacă psihic (emoţional) persoana se află într-o stare accentuată de dezechilibru, aceasta se va resimţi şi la nivel fizic, aşa cum se poate întâmpla şi invers: o afecţiune fizică poate produce tulburări de natură emoţională. Omul funcţionează ca un tot unitar, aşadar sănătatea fizică şi cea psihică (emoţională) sunt interconectate. Putem vorbi aici despre afecţiunile psihosomatice, dar despre acest subiect ne vom referi într-un articol viitor.
Sănătatea depinde de adaptarea somatică (fizică) şi psihică la mediu. Această adaptare înseamnă menţinerea echilibrului homeostazic la nivelul organismului şi, în acelaşi timp, adaptarea la agenţii stresori externi.
Bărbatul şi femeia au un fond psihic comun, iar diferenţele sunt determinate de substratul endocrin, dar şi de o serie de factori social-economici.
Otto Weininger afirma că afectivitatea şi gândirea nu sunt separate la femeie, pe când, la bărbaţi, acestea sunt distincte, femeia trăieşte emoţional, iar bărbatul, cu preponderenţă, cognitiv, intelectual. Prin urmare, putem spune că viaţa feminină este preponderent afectivă, pe când cea masculină este marcată de dominaţia intelectului asupra afectivului.
Viaţa femeii este mult mai complexă şi mai bogată decât înainte, deoarece ea se implică tot mai mult şi este tot mai activă la nivel social, cultural, educaţional etc.
Tocmai de aceea, consider că o atenţie deosebită trebuie acordată abordării multidisciplinare a tulburărilor de alimentaţie – anorexia, bulimia şi aş include aici şi obezitatea.
De ce dietele se adresează îndeosebi femeilor? Şi de ce 95% dintre clienţii cu tulburări alimentare sunt femei? Femeilor
li se cere să “corespundă“ unei imagini ”ideale”, agresiv promovată de media, în special de cea vizuală. Trăim într-o lume în care domină dictatura vizualului. Aş putea spune că, într-o oarecare măsură, femeile sunt supuse unei presiuni psihologice exterioare, care, treptat, ajunge să fie introiectată şi ajunge să controleze din interior.
Modelele de frumuseţe feminină, susţinute, promovate şi valorizate excesiv de către mass-media, setează mental copiii, şi în special tinerele, pe o singură direcţie: succesul şi reuşita în viaţă din punct de vedere personal, profesional şi material sunt condiţionate de încadrarea în aceste standarde de frumuseţe. Presiunea socială îşi spune cuvântul, iar ”factorii de progres” reprezintă o sursă a psihopatologiei, deoarece ”obligă” indivizii la o hiperadaptare – extrem de rapidă.
În acest fel, imaginea corporală este distorsionată, relaţiile interumane afectate, echilibrul psihic destructurat.
Femeia “trebuie” să fie slabă, pentru a fi considerată “frumoasă”, trebuie să arate într-un anumit fel – aşa cum ni se induce prin mass-media. De fapt, promovarea excesivă a acestui ”ideal” de frumuseţe generează apariţia unor probleme serioase de natură fizică şi psihologică, acestea avându-şi originea în problemele de natură emoţională pe care persoana le trăieşte şi pe care le evită.
Modelele de frumuseţe feminină, susţinute, promovate şi valorizate excesiv de către mass-media, setează mental copiii, şi în special tinerele, pe o singură direcţie: succesul şi reuşita în viaţă din punct de vedere personal, profesional şi material sunt condiţionate de încadrarea în aceste standarde de frumuseţe.
Femeia care trece prin experienţa maternităţii are nevoie de susţinere şi de suport emoţional, deoarece naşterea aduce cu sine o serie de schimbări şi transformări în plan fizic şi emoţional, iar sănătatea mamei, în special cea psihică, este vitală pentru dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a copilului. Mama se ocupă, în special, de educaţia copilului, iar de felul în care se desfăşoară această educaţie va depinde viitorul unei ţări.
Stările de anxietate şi depresie sunt însoţite de cele mai multe ori de afecţiuni somatice, de sindroame organice ce reprezintă “somatizări” ale tulburărilor psihice. În orice boală somatică există o participare psihică, şi invers, astfel încât femeia trebuie privită integral, unitar, din perspectiva corelării aspectelor somatice cu cele psihice .
Stările de anxietate şi depresie sunt însoţite de cele mai multe ori de afecţiuni somatice, de sindroame organice ce reprezintă “somatizări” ale tulburărilor psihice.
Consider că este absolut necesar şi obligatoriu ca din echipa terapeutică (în clinici, în spitale etc ) să facă parte şi un psihoterapeut sau măcar un psiholog, deoarece aspectele emoţionale, care ţin de trăirile şi sentimentele legate de percepţia unei afecţiuni, pe care femeia o are, intră în sfera de activitate a psihoterapeutului. Este adevărat că medicii intră în contact, în facultate, cu noţiuni legate de psihologia medicală, psihopatologie, psihiatrie, dar ei se specializează într-o anumită ramură a medicinei şi nu au pregătirea necesară unui psihoterapeut, specializat într-o anumită formă de psihoterapie. Acesta poate utiliza o serie de tehnici şi metode pentru a ajuta pacientul să acceseze conţinuturile emoţionale ce însoţesc diferite afecţiuni şi lucrează, împreună cu acesta, cu teama, cu frica de boală şi de moarte, cu conflictele interioare, cu trăirile cele mai ascunse, cu traumele, cu bogăţia de sentimente ce se află în sufletul unui om.
Consider că este esenţial, pentru noi, ca femei, să avem grijă de sănătatea noastră psihică şi fizică, pentru a putea fi alături de ceilalţi!
