Evolutia familiei in ultimele decenii a urmat un traseu pe directia patriarhat- parteneriat, in zilele noastre, femeia asumandu-si mai multe roluri, carora trebuie sa le faca fata si datorita carora, relatia de familie si de cuplu, poate fi afectata.
Prin urmare, in functie de perspectiva din care privim, relatia dintre parteneri si relatiile in cadrul familiei, pot fi simplificate sau complicate.
De multe ori parintii se simt depasiti, uneori intra nepregatiti in rolul de parinte si de partener de cuplu/ de viata, iar ritmul accelerat in care curge viata noastra si cerintele societatii isi pun amprenta asupra evolutiei familei, influentand rata divorturilor, numarul casatoriilor, momentul aparitiei copiilor etc .
In ultimul timp, totul este analizat si planificat pentru ca sa fie perfect: ne facem planuri in functie de conditiile/ constrangerile ” impuse” de societate, prioritare devin cariera, stabilitatea financiara, situatia materiala etc. Viata noastra a ajuns sa fie controlata de valorile/ nonvalorile promovate de societate si in special de media ( tv, presa scrisa, publicitate etc).
Copiii ajung sa creasca singuri, sau se afla in grija bunicilor, pentru ca parintii, acoperiti de datorii si dorind sa asigure copiilor lor un trai decent, pleaca la munca in strainatate.
In ultimii ani, se simte tot mai des si mai puternic, absenta parintilor in educatia copiilor. Statisticile arata ingrijorator si sunt inregistrate tot mai multe cazuri de depresie in randul copiilor.
La cabinet vin tot mai multi copii cu tulburari de adaptare, tulburari de comportament, cu stima de sine scazuta, o imagine de sine fragmentata, cu simptome borderline etc.
Lipsa fizica si emotionala a parintilor si implicarea acestora in viata copiilor, a lasat urme adanci in personalitatea acestora.
Ne pierdem de noi si in felul acesta si de ceilalti, devenim niste dezradacinati, solidaritatea dispare in neant, iar noi suntem lipsiti de puncte de reper, lipsiti de valori si de modele.
Vedem privelisti aberante: in unele situatii, rolurile se inverseaza, parinti devin niste neadaptati, ” crescuti” de catre copiii maturizati prea devreme, vedem copii fragili care-si ” duc” parintii in spate.
Pana la urma, decizia de a alege ceea ce vrem sa fim si cum vrem sa fim, apartine fiecaruia dintre noi si este o optiune personala, pe care e important sa ne-o asumam…
Crearea acestui tip de relaţie, necesită mult timp înainte de a începe actvitatea terapeutică propriu zisă.
Conform cu Axline ( 1989), elementul cel mai important în terapie
este relaţia terapeutică ( relatia care se creaza intre client şi terapeut).
Este necesară acceptarea clientului ( copil/ adult) asa cum este el, o dovadă a ceea ce persoana poate să ofere şi o reflectare/ feedback înspre client – al sentimentelor acestuia, al emoţiilor sale si a situaţiilor pe care acesta le aduce in terapie.
În această manieră, terapeutul este prezent emoţional în viaţa copilului.
Winnicot ( 1965) afirmă că relaţia terapeutică are multe în comun cu procesul natural al relaţionării dintre mamă şi copil- relaţia care se stabileşte între cei doi. În cadrul acestei relaţii, sunt împărtăşite principiile care stau la baza toleranţei, acceptării şi respectului, acestea fiind atributele unei „ mame suficient de bune „.
Copilul ( adultul care, acum, vine la terapie) nu a fost continut, inteles empatic si acceptat asa cum a fost el, cu toate emotiile si comportamentele sale, in copilarie...
Aceasta continere o face, de cele mai multe ori mama, care este figura primara de atasament.
De cele mai multe ori, ca terapeuti, lucram pe restabilirea unei relatii pierdute cu mama ( o relatie deficitara). Poate ca, fiind copii, nevoile noastre nu au fost intampinate, intelese si implinite de catre parinti. E posibil sa ne simtim deconectati de la proprii parinti, si atunci, cum sa fim conectati la noi? Unele parti din noi pot fi atat de straine si de necunoscute…
Conexiunea rupta in copilarie are nevoie sa fie restabilita,
inteleasa, acceptata, integrata, ca facand parte din sine.
Clientul/ pacientul are nevoie să înveţe să aibă încredere în terapeut, ca în cel care il ajută să intre în contact cu oportunităţile de vindecare şi schimbare, în aceeaşi măsură în care este important ca terapeutul să aibă încredere în abilitatea clientului de a realiza schimbările necesare în viaţa sa, dacă i s-ar oferi aceste oportunităţi.
Cum poate afecta barbatii, absenta emotionala sau fizica a tatalui?
Devenirea ca barbat a fiului, se face in relatia cu tatal.
Tatal este cel care-l “ unge”, il numeste ” suficient de barbat” pe fiul sau.
Atunci cand, dintr-un motiv sau altul, fiul nu a avut o relatie cu tatal ( datorita decesului, a divortul, a absentei emotionale/ neimplicarii acestuia etc), devenirea ca barbat a acestuia este afectata.
Chiar daca tatal este prezent fizic, el poate fi absent emotional, astfel incat, dezvoltarea emotionala si comportamentala a fiului va avea de suferit.
De multe ori, aceasta relatie este deteriorata si intra in categoria “ pierderea tatalui”. Este tot o pierdere, asa cum e si cea cauzata de deces, separare, divort etc. Este o trauma pe care baiatul o va purta cu el toata viata si care-l va afecta cu atat mai mult , cu cat aceasta apare de tmpuriu.
Barbatii care nu au avut tati pentru a-i initia in masculinitate, vor deveni dependenti de femei care sa aiba grija de ei si, care, chiar sa-i defineasca.
Tatal este cel care detine cheia masculinitatii sanatoase a fiului sau.
Fiul incepe sa se simta “ destul de barbat” in interactiunea cu tatal sau.
Nevoia de mama, este un premiu de consolare care- si pierde stralucirea, in comparatie cu apropierea de tata- adevaratul jackpot.
Daca ai trecut prin astfel de experiente si simti ca acestea te-au afectat, daca rezonezi la ceea ce ai citit aici, poti aduce o schimbare in viata ta, astfel incat sa te simti mai bine cu tine, in primul rand.
Suna pentru o programare si impreuna vom aduce linistea in sufletul tau.
Ranile emotionale vor fi vindecate.
Pentru a avea o imagine cat mai clara asupra blocajelor pe care le intampina oamenii, si, in acelasi timp, pentru a-i ajuta sa constientizeze si sa clarifice aceste blocaje pe care le au, am conceput acest chestionar.
Informatiile sunt confidentiale si sunt importante pentru un studiu pe care doresc sa-l realizez. Nevoile celor care apeleaza la serviciile mele sunt importante pentru mine.
Pentru a avea o imagine cat mai clara asupra situatiilor cu care se confrunta persoanele din societatea noastra si care sunt cele mai frecvente dificultati, am sintetizat in acest chestionar, principalele tipuri de blocaje pe care un om le poate avea.
Cei care doresc sa-l completeze, o pot face in conditii de respectare a anonimatului si de confidentialitate ( nu este nevoie sa va dati numele, iar informatiile oferite de dvs. nu sunt publice).
Completarea chestionarului este simpla, dvs raspunzand cu ADEVARAT – FALS, daca simtiti ca acel tip de blocaj se manifesta in viata dvs. Aveti posibilitatea sa adaugati completari in ceea ce priveste alte dificultati cu care va confruntati.
In urma unui eveniment traumatic, e nevoie de timp si spatiu pentru continerea suferintei si a tuturor emotiilor ce o insotesc.
Socul emotional care apare la inceput este urmat de furie, de neputinta, depresie si trairi puternice care au nevoie sa fie continute si exprimate intr-un cadru psihoterapeutic, adecvat.
Arsurile cauzeaza cicatrici fizice si emotionale, care vor aminti victimei si familiei acesteia, evenimentul traumatic. Practic, toata viata vor exista evidente fizice ale evenimentului traumatic.
O problema majora a pacientilor care au experimentat trauma prin arsura, este aceea ca persoana se lupta cu o schimbare a imaginii corporale, pe care are nevoie sa o accepte.
Pacientii cu arsuri la nivelul fetei si mainilor, deci la nivelul partilor expuse ale corpului, sunt afectati psihic mai mult decat pacientii care sufera arsuri pe parti ale corpului neexpuse vizual.
Vizibilitatea crescuta a arsurilor face ca trauma si efectele psihologice ale acesteia sa fie mai accentuate.
Multe dintre aceste persoane sufera de depresie.
Psihoterapia imediata in aceste sitiuatii de criza are ca obiective evaluarea agentilor stresori, a situatiilor de risc, a mecanismelor de coping ( de a face fata situatiei) a rezilientei etc.
Familia si suportul oferit de aceasta are un rol esential in recuperarea pacientului cu arsuri.
Evaluarea acestor factori trebuie inceputa cat mai curand posibil. Deasemenea se evalueaza si familia, pentru a se stabili factorii de risc si punctele forte pe care aceasta le are in sustinerea si recuperarea pacientului cu arsuri. Prin urmare, se lucreaza si cu familia in acelasi mod in care se lucreaza si cu pacientul.
Persoanele cu arsuri, in afara problemelor fizice, au simptome psihologice de dezorientare, confuzie, tulburari tranzitorii de somn si delir, probleme de concentrare, de alimentatie etc.
E important, ca acestea si famila, sa stie ca problemele vor continua o perioada.
In urma unui asememea eveniment traumatic, pacientii cu arsuri, au o perceptie distorsionata a realitatii, o sensibilitate crescuta, o stare de anxietate amplificata.
Tratamentul medicamentos si chirurgical trebuie instituit in acelasi timp cu cel psihoterapeutic pentru rezolvarea crizelor fiziologice. Aceasta perioada este si o perioada critica din punct de vedere psihologic.
Pacientul cu arsuri are o stare de anxietate crescuta, frica de moarte, frica de durere si frica de interventiile chirigicale in acelasi timp. Toate acestea pot imprima o directie diferita si influenteaza evolutia pacientului in procesul de recuperare.
Factorii psihologici au o influenta majora in gestionarea durerii si anxietatii.
Chiar daca persoanele sunt in stare critica sau grava , e foarte important sa li se vorbeasca. Chiar daca nu raspund, nu inseamna ca nu aud.
Familia reprezinta suportul esential in recuperarea pacientilor cu arsuri, deoarece ea poate oferi un punct de sprijin pentru directie si control.
Pentru pacientul care a experimentat o situatie traumatica, situatie in care nu a avut niciun control, e important sa existe continere intr-un timp si spatiu, in care el sa poata recastiga controlul.
Prin urmare, in procesul psihoterapeutic, persoana este ajutata sa faca asta.
Persoana este ajutata sa se concentreze in prezent.
copyright@ Laura Ciocoiu
Ulterior interventiei in criza, sunt utilizate tehnicile creative- expresive, deoarece trauma este incapsulata la nivel corporal, mai mult sub forma imaginilor si a trairilor, decat sub forma cuvintelor.
Appleton ( 2001) a studiat efectele tehnicilor expresiv- creative asupra pacientilor cu arsuri, care au necesitat spitalizarea. In astfel de traume, rolul psihoterapeutului in interventia traumatica este de a oferi posibilitatea exprimarii terapeutice si mobilizarea resurselor atat de profunde ale persoanei, pe drumul catre de recuperare.
