Conform studiilor de specialitate cauzele infertilitatii sunt:
– 30 % cauze de natura masculina
– 30 % cauze de natura feminina
– 10 % combinate – 25 % inexplicabile ( psihologice/ emotionale)
– 5 % alte cauze
Putem vorbi de o infertilitate de natura psihologica, atunci cand nu sunt identificate cauze anatomice sau fiziologice in urma efectuarii analizelor de specialitate.
Cand ai de-a face cu acest diagnostic, e important sa cauti si sa lucrezi in psihoterapie cu aceste cauze inexplicabile.
Dorinta de a avea copii apare in copilaria mica si este foarte complexa. Pentru barbat este o dorinta de perpetuare, de a lasa ceva in urma. Pentru femeie exista nevoia de instinct, de reproducere, nevoia de a avea grija si este o etapa in implinirea feminitatii etc.
Deasemenea, inseminarea este insotita de stres si teama, mai ales daca experientele anterioare au fost soldate cu esec.
Atunci cand nu exista cauze organce ale infertilitatii,
putem vorbi de cauze ” inexplicabile”, psihologice care stau la baza acesteia
– sterilitate de ordin psihologic.
Vorbim de o sterilitate inexplicabila ( 25 %) care, la prima vedere, nu este luata in considerare.
Exista o serie de aspecte ce pot influenta fertilitatea si dorinta de a avea copii si uneori se pot combina mai multi factori:
cand persoana s-a nascut intr-o familie numeroasa
cand familia de origine a fost abuziva ( parentalitatea este asociata cu traumele din copilarie)
cand intre mezinul familiei si cel mai mare copil exista o diferenta mare de ani ( 15- 20 ani)
cand mediul de origine este sarac material, intelectual ( saracia psihoculturala)
cand exista unui sentiment de insecuritate care isi are originile in perioada copilariei
cand parintii s-au casatorit fiindca au fost nevoiti/ obligati de aparitia unui copil
cand persoana considera ca ea este cauza despartirii sau a divortului parintilor
in cazul unei conceptii a copilului care a pus probleme in trecut ( ex. Cand mama casatorita concepe un copil cu un alt barbat)
cand exista frica de a avea un copil cu probleme fizice/ psihice
cand femeia nu isi accepta feminitatea si nu se identifica cu mama sa
cand exista un doliu care nu s-a incheiat
cand parintii proprii au conceput copilul tarziu ( o imagine hibrida intre parinti si bunici)
cand persoana e indragostita in secret de o ruda ( frate/ sora, var etc)
cand exista un secret care priveste familia de origine ( sterilitate de ordin psihologic)
cand unul dintre parinti este indepartat de viata de familie
cand unul dintre parteneri joaca rolul copilului si este mentinut in acest rol, de catre celalalt partener ( locul copilului este ocupat deja), iar venirea pe lume a unui copil poate pune in pericol aceasta relatie
cand exista o situatie incestuoasa ascunsa ( incest secundar- acesta poate sa sterilizeze diferite aspecte ale existentei, astfel incat capacitatea creatoare poate sa dispara )
De cele mai multe ori, conflictul care sta la baza infertilitatii este ignorat,
iar identificarea si formularea acestuia in psihoterapie
ajuta la anularea simptomului.
Prin urmare, existenta acestor cauze legate de tot ceea ce tine de conceptie si maternitate, subliniaza necesitatea colaborarii dintre medic si psihoterapeut.
Daca treci printr-o astfel de experienta si simti ca vrei sa rezolvi blocajele emotionale care se ascund in spatele infertilitatii de natura psihologica, suna-ma acum si fa o programare!
“ Limitele limbajului meu, înseamnă limitele lumii mele “ Ludwig Wittgenstein
Orice parinte isi doreste tot ce este mai bun pentru copilul sau. De aceea, tot mai multi parinti se preocupa de timpuriu pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului.
Limbajul este esential pentru dezvoltarea armonioasa a copilului, pentru relatii pozitive, benefice, pentru o evolutie academica buna si ulterior pentru reusita in plan personal, educational si profesional.
In cadrul terapiei logopedice, copiii sunt incantati sa foloseasca marionetele
Dezvoltarea limbajului este indisolubil legata de evolutia gandirii, care la randul sau este influentata de dezvoltarea limbajului.
„Limbajul nu este cauza gandirii, ci instrumentul si suportul indispensabil progresului ei.”
Henry Wallon
Limbajul si gandirea se dezvolta impreuna, astfel incat, intarzierile din sfera limbajului, vor atrage dupa sine, intarzieri si deficiente in sfera gandirii.
In evolutia limbajului apar tulburari de pronuntie ( pronuntia deficitara a unor sunete: R, L, S, Ş, T, F,V, Z etc ), tulburari de ritm si fluenta a vorbirii (ex. balbaiala ), intarzieri in evolutia si dezvoltarea limbajului ( copilul incepe sa vorbeasca foarte tarziu, nu reuseste sa articuleze sunetele corect, nu reuseste sa vorbeasca in propozitii etc)
Diferentierea R-L
Copyright@ Laura Ciocoiu
Cu cat interventia in corectarea acestora are loc in fazele de inceput, cu atat progresul si corectarea vor fi mai rapide si evolutia va fi pozitiva.
Copyright@ Laura Ciocoiu
Sedintele logopedice se desfasoara intr-un spatiu adecvat, care ofera copilului siguranta si confort emotional.
Logopedul este empatic, iar tehnicile terapeutice utilizate sunt creative, sub forma de joc.
In acest fel, copilul este sustinut si incurajat, intr-un mod adecvat, in directia progresului terapeutic.
In cadrul terapiei logopedice, folosim tehnici creative din dramaterapie,
terapie prin joc, art terapie etc
Sedintele se desfasoara conform unui plan terapeutic, progresiv, crescand gradul de complexitate al exercitiilor, incepand cu exercitii pentru dezvoltarea aparatului fonoarticulator, exercitii de diferentiere, introducere in cuvinte si propozitii si terminand cu vorbirea libera.
“ Jocul este cea mai elaborată formă de cercetare” – Albert Einstein
După cum bine ştim, jocul este activitatea principală a copilului şi este esenţial pentru o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă a acestuia. Importanţa jocului în dezvoltarea copilului nu este dată doar de rolul acestuia în învăţare, ci şi de procesul prin care copiii pot utiliza jocul pentru a-şi exprima sentimentele, pentru a crea noi relaţii, sau pentru a le îmbunătăţi şi aprofunda pe cele existente.
În procesul jocului, apar şi se dezvoltă relaţii cu ceilalţi ( copii sau adulţi), se conturează sentimentul de apartenenţă la grup, se promovează starea de bine.
Jocul poate fi considerat ca preludiu al înţelegerii şi dezvoltării cognitive şi reprezintă modalitatea primară prin care copilul învaţă despre el, despre ceilalţi si despre ceea ce-l înconjoară.
Urmărind jocul unui copil poţi să- ţi dai seama de interacţiunea acestuia cu lumea: felul în care se joacă, obiectele pe care le utilizează, activitaţile sale etc. Jocul ajută la dezvoltarea unor strategii de relaţionare, la îmbunătăţirea comunicării, ajută la explorarea semnificaţiilor lumii înconjurătoare, dezvoltă imaginaţia etc.
Majoritatea oamenilor consideră că jocul este asociat cu domeniul copilăriei şi se adresează copiilor mici, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Şi adulţii sunt dornici să se joace. Copiii sunt foarte creativi şi se pot juca cu orice: cu cutiile în care sunt ambalate jucăriile, cu panglicile care au servit la împachetarea jucăriilor, pot folosi etichetele ca şi bilete de tren etc. Ei pot crea jucării din orice, atâta timp cât li se permite să- şi exprime creativitatea.
Ca părinţi, este important să încurajăm demersul imaginativ al copiilor şi explorarea, fără a- i ridiculiza, pentru că nu folosesc lucrurile “ aşa cum trebuie”!
Copyright@ Laura Ciocoiu
În timp, cu cât vom oferi o mai mare libertate copilului şi vom susţine repetiţiile, jocul se va rafina. Dacă li se oferă un spaţiu sigur, un adult care să fie disponibil şi câteva materiale foarte simple, capacitatea de joc este nelimitată. Jocul ia naştere în cadrul interacţiunii de joc iniţial ( dintre mamă şi copil), încă din timpul sarcinii. Mama îi cântă bebeluşului, îi poate spune poveşti, îl mangâie etc. Putem spune ca începutul ataşamentului sănătos între mamă şi copil, o reprezintă capacitatea timpurie de joc.
În ultimul timp este promovat contactul fizic prelungit între mamă şi copil atât de benefic pentru o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă a celui mic ( copilul este purtat in sling, marsupiu etc) , iar alăptatul la sân continuă deseori mult după vârsta de 1 an. Toate acestea contribuie la stabilizarea ataşamentul primar.
Atunci când interacţiunea cu copilul este susţinută şi consolidată prin joc, relaţia de ataşament care se dezvoltă, va fi una sănătoasă şi armonioasă, iar aceasta va avea efecte benefice care se vor propaga în relaţiile ulterioare, pe care copilul le va dezvolta.
Natura terapeutică a jocului şi beneficiile terapiei prin joc ( TJ)
Pentru terapia prin joc este obligatoriu ca psihoterapeutul sa fie specializat în terapie prin joc, deoarece jocul, ca instrument terapeutic presupune anumite principii terapeutice si vorbim aici despre un proces care se desfăşoară în anumite condiţii.
Cercetarile arată că Terapia prin Joc ( TJ) are numeroase beneficii şi contribuie la îmbunatatirea comportamentului şi a sferei emoţionale.
Tehnici ale terapiei prin joc sunt utilizate şi în psihoterapia adulţilor.
Terapia prin joc poate reda abilităţile pierdute, blocate, îmbogăţeşte experienţa emoţională şi rezilienţa– capacitatea de a face faţă şi de a se adapta la schimbările ce apar de- a lungul vieţii. Copiii îşi pot exprima sentimentele fără a folosi cuvintele, chiar atunci când ei au pierdut etape de dezvoltare, prin boală, dificultati de învățare, trauma etc
În terapia prin joc, copilul intră în contact cu sine, este ajutat să conştientizeze punctele forte, dar si pe cele slabe, să îşi construiască stima de sine, respectul de sine şi încrederea în el.
Terapia prin joc se desfăşoară într-un spaţiu sigur ( în cadrul cabinetului de psihoterapie), într-un timp care-i aparţine copilului, în prezenţa terapeutului.
Siguranţa fizică, emoţională şi confidenţialitatea sunt deosebit de importante pentru copiii și familiile care beneficiază de Terapie prin Joc.
– Cei 5 locatarii de la nr. 10-
Copyright@ Laura Ciocoiu
Când este recomandată terapia prin joc ( TJ)
Aceasta formă de psihoterapie este recomandată atunci când copilul:
– Nu-şi atinge potenţialul maxim din punct de vedere academic ( şcolar) sau social
– Are dificultăţi de învăţare
– Se află în situaţia de a fi exclus din şcoală
– Este hiperactiv, instabil, se concentrează greu în activităţi
– A trecut printr-o traumă ( abuz, fizic, emoţional, sexual, boală, separarea sau divorţul părinţilor, accident etc)
– Este diagnosticat cu ADHD, tulburare din spectrul autist, sindrom Asperger etc
– Se află în proces de adopţie, sau de îngrijire în cadru instituţionalizat
– Suferă de anxietate, stres, fobii, ticuri nervoase etc
– A suferit o pierdere majoră sau se află în doliu
– Este retras, trist, apatic
– Are anumite disfuncţionalităţi, deficienţe sau suferă de o boală cronică
– Are dificultăţi în a-şi face prieteni
– Are izbucniri de furie pe care nu o poate controla
– Nu îşi ascultă părinţii, are un comportament opoziţionist, este negativist, răspunde obraznic
– Nu are încredere în sine, nu are iniţiativă, este timid
– Are certuri frecvente cu părinţii, colegii, fraţii sau surorile
– Este bătăuş cu alţii sau este victima agresiunilor, intimidării – fenomenul “ bullying”
– Are coşmaruri şi tulburări de somn
– Nu se joacă etc
Copiii care au trecut prin aceste experienţe răspund foarte bine la terapia prin joc, starea copilului se ameliorează şi se înregistrează progrese evidente.
Copii exprima lumea interioara prin tehnici creative
Copyright@ Laura Ciocoiu
Gravitatea problemei
Terapeutul prin joc evaluează gravitatea problemei, vechimea ei şi în funcţie de acestea pot fi asociate şi alte tehnici terapeutice pentru a obţine o evoluţie pozitivă, din punct de vedere emoţional şi comportamental. Atunci când problemele emoţionale şi comportamentale au rădăcini adânci, este necesar un proces terapeutic de durată.
Pentru a veni în sprijinul părinţilor, prezentăm, orientativ, câteva indicii în aprecierea gradului de severitate al problemei, dar consultaţia pe care psihoterapeutul o face, este esenţială!
Grad uşor – Spitalizare pentru intervenţii chirurgicale minore. Aspecte care se referă la probleme relaţionale nerezolvate: prietenii, rivalităţi între fraţi, relaţionarea cu părinţii etc
Grad moderat- Stres, traumă ( separare, divorţ, accidente, agresiuni etc)
Grad sever – Abuz fizic sau sexual repetat, abuzuri din surse multiple etc
Recomandăm ca părinţii să acorde atenţie primelor manifestări problematice pe care le observă la copil şi să solicite ajutorul unui specialist, deoarece, intervenţiile terapeutice într-un stadiu timpuriu, vor preveni agravarea situaţiei şi apariţia unor simptome dificil de gestionat.
( articolul a fost publicat in revista Bebelu, septembrie 2014)
NOTA pentru parinti:
Terapeut prin joc este acel terapeut/ psihoterapeut care s-a specializat in Terapie prin Joc.
Aceasta inseamna formare in Terapie prin Joc ( Play Therapy) de minim 3 ani. Nu inseamna nici Playful Parenting, nici a lasa copilul sa se joace pur si simplu. Terapia prin joc este un proces, iar jocul este utilizat cu scop terapeutic. Am tinut sa fac aceasta precizare, deoarece am vazut psihoterapeuti care se autointituleaza ” terapeut prin joc”, fara a avea o formare/ specializare in aceasta forma de psihoterapie si mai mult decat atat, chiar studenti care inca nu si-au finalizat studiile in psihologie si sustin ca fac terapie prin joc.
Indiferent unde ne-ar purta o melodie, ea ne aduce, întotdeauna, mai aproape de noi. Laura- Simona Ciocoiu
Muzica face parte din viata noastra incepand cu momentul in care copilasul se afla in burtica mamei, continuand cu bebelusii etc si pe tot parcursul vietii, indiferent de varsta, ea ne insoteste, fie ca ca o ascultam sau ca invatam sa interpretam muzica la un instrument, ori o dansam.
Copiii folosesc muzica pentru a explora, pentru a invata, pentru a interpreta, a face fata situatiilor, si a se adapta cultural la lumea inconjuratoare (Neelly, 2007).
Cantatul reprezinta activitatea muzicala de baza in relatia dintre copil si mama sa. O legatura de atasament puternica se formeaza atunci cand mama si copilul sunt conectati in aceasta maniera si caile de comunicare sunt deschise.
Muzica poate sa elibereze de stres, sa ofere alinare, sa asigure suport emotional si sa ofere acel spatiu sigur in care identitatea si imaginea de sine a copilului sa isi gaseasca locul pentru o dezvoltare sanatoasa, armonioasa.
O mare parte din timpul petrecut intr-o zi de catre copiii intre 2 si 18 ani, este indreptata catre ingestia de materiale informative oferite de canalele media: TV, reviste si aici intra si muzica.
Astfel, ne putem intreba: cum este muzica utilizata si ce poate ea sa ofere copiilor nostri?
In mai toate magazinele, atunci cand mergem la cumparaturi, auzim muzica, o putem asculta pe telefon, la radio, face parte din coloana sonora a filmelor, mergem la concerte etc.
Muzica este esentiala in dezvoltarea umana si beneficiile pe care ea le ofera, sunt numeroase, deoarece muzica stimuleaza creierul prin actiunea sa la nivelul tuturor ariilor corticale!
Muzica faciliteaza dezvoltarea memoriei, dezvoltarea emotionala si identificarea starilor emotionale, dezvoltarea motorie fina si grosiera, coordonarea ochi- mana, constientizarea si controlul asupra propriului corp, relaxarea musculara si eliberarea de starile tensionale.
Chiar daca nu fiecare copil este un geniu al muzicii, si poate nu va studia un instrument, sau nu va alege calea muzicii, el poate beneficia de pe urma acesteia, in special atunci cand ia forma stimularii senzoriale. Prin educarea ritmului , copilul invata sa isi simta propriul corp, sa isi coordoneze miscarile, sa isi pastreze echilibrul etc.
Terapia prin muzica ( Music Therapy)- reprezinta folosirea muzicii si sunetului intr-un mod structurat astfel incat sa promoveze starea de bine la nivel mental, fizic, emotional si social a unui individ. Ea poate lua forma improvizatiei ( cand clientul isi creeaza muzica, asa cum simte), recrearii muzicii ( atunci cand clientul canta sau interpreteaza muzica deja compusa) , compunerii muzicii ( atunci cant terapeutul ajuta cleintul sa compuna propria muzica, sa scrie versurile, sa inregistreze, chiar si / sau sa produca un videoclip etc), ascultarii muzicii – auditiile muzicale ( cand experienta ascultarii se poate centra pe aspectele emotionale, estetice, fizice, spirituale, intelectuale etc)
Pe muzica se pot scrie povesti, se poate picta, desena, se pot face asociatii libere, ne putem relaxa, putem medita, putem dansa, putem face vizualizari creative
sau pur si simplu ne putem misca asa cum simtim,
putem sa fim in contact cu noi, cu corpul nostru.
Muzica favorizeaza mentinerea atentiei, dezvoltareea creativitatii si valorificarea intregului potential de care persoana dispune.
Jocul prin muzica de improvizatie faciliteaza integrarea copiilor care prezinta intarzieri in dezvoltare si reprezinta o modalitate prin care se creeaza un context comunicational, ideile si emotiile care apar in timpul jocului pot fi descoperite, recunoscute, exprimate si impartasite cu ceilalti din grup. Astfel dezvoltarea comportamentelor sociale si emotionale sunt stimulate: copilul isi autoregleaza emotiile, isi imbunatateste stima de sine, invata sa coopereze etc
Contactul timpuriu cu muzica, educatia muzicala timpurie favorizeaza dezvoltarea ariilor corticale raspunzatoare de dezvoltarea limbajului si gandirii. Studiile arata ca muzica este implicata in dezvoltarea emisferei stangi a creierului, care favorizeaza procesarea limbajului.
Deasemenea, cercetarile arata ca exista o legatura cauzala intre muzica si inteligenta spatiala ( abilitatea de a percepe lumea inconjuratoare cu acuratete si de a forma reprezentari ale lucrurilor). Acest tip de inteligenta prin care putem vizualiza imaginea completa a lucrurilor, este implicata in rezolvarea problemelor matematice, in procesele de analiza si sinteza.
Copiii care iau contact cu arta, cu muzica, de timpuriu, invata sa gandeasca in mod creativ si sa –si dezvolte capacitatea de a rezolva probleme, reusesc sa imagineze diferite solutii, isi depasesc limitele si ideile preconcepute.
Pentru ei, intrebarile legate de arta nu au doar un singur raspuns.
Muzica ( terapia prin muzica) este utilizata cu rezultate deosebite in terapia copiilor cu intarzieri in dezvoltare, in terapia copiilor cu simptome din spectrul autist, in sfera tulburarilor senzoriale, a afectiunilor neurologice, intarzierilor indezvoltarea motorie si trebuie utilizata in mod special in oncologia pediatrica si nu numai.
” Copilul e cea mai importanta parte a Adultului.”
M. Montessori
Copilul este in mod natural curios si impins de dorinta de a sti, de a afla, astfel incat, daca noi, ca si parinti nu-i oferim raspunsuri la intrebarile sale, el le va cauta si le va gasi.
Este foarte important, pentru dezvoltarea sanatoasa si armoniosa a copilului sa existe, din partea parintelui, o atitudine de deschidere, transparenta si flexibilitate in gandire si comportament.
Sexualitatea este un aspect important al vietii si trebuie tratat cu deschidere si respect.
In ziua de azi, copiii au o dezvoltare mai precoce decat am avut-o noi, cei care astazi suntem parinti. Ei se maturizeaza mai devreme, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Datorita faptului ca ei au acces la tot felul de informatii, inclusiv cele care privesc, intr-o mai mare sau mai mica masura viata sexuala, incep sa-si puna tot felul de intrebari . Intre 6 si 9 ani, preocuparile legate de viata sexuala, capata o alta forma.
Copiii incep sa-si dezvolte cunostintele si abilitatile sociale si scolare, incep sa-si delimiteze teritoriul, si apare nevoia de intimitate si este esential ca aceasta sa fie respectata.
In general, copiii sunt dornici de-a explora si acum incep sa-si afirme identitatea sexuala. Apare interesul fata de sexul opus, uneori mai devreme de 9 ani, ( sexualizare precoce, suprasexualizare) datorita mijloacelor media, a comportamentelor promovate ( prin muzica, seriale pentru adolescenti la care copiii privesc etc), a articolelor de imbracaminte si accesoriilor puternic sexualizate ( care, de multe ori sunt o copie a hainelor pentru adulti).
Discutiile legate de viata sexuala pot fi un subiect delicat, dar se poate porni in explorarea acesteia tocmai de la diferentele dintre femei si barbati ( pe care copilul le observa) de la imbracamintea, comportamentele si limbajul protagonistilor din serialele pentru copii, din videoclipurile muzicale, sau de la sentimentele pe care copilul le simte in legatura cu propriul corp, sau pe care le poate trai in relatiile cu sexul opus.
